Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că SUA o duc "foarte bine", în pofida imposibilităţii de a estima când va lua sfârşit închiderea parţială a activităţii administraţiilor federale, relatează dpa. "Ţara noastră o duce foarte bine. Ne securizăm frontierele,...
Un monument ridicat la Belgrad în memoria lui Iuri Gagarin, primul cosmonaut din lume, a stârnit un adevărat scandal, din cauza proporțiilor anormale ale statuii. Monumentul amplasat pe strada care îi poartă numele a fost primit cu reacții negative,...
Aproape un sfert dintre persoanele care trăiesc în Germania au origini în imigraţie, ceea ce face ca numărul celor cu strămoşi non-germani să atingă un nivel fără precedent de 19,3 milioane, relatează miercuri agenţia DPA. Potrivit cifrelor difuzate miercuri de...
Președintele SUA Donald Trump a criticat planurile companiei producătoare de motociclete Harley-Davidson de a-și muta o parte din producție în unele state ale Uniunii Europene. Liderul american a scris despre aceasta pe Twitter, exprimându-și dezamăgirea față de decizia companiei: Sunt surprins...
Incendiu Grecia 2018. Grecia caută supravieţuitori după incendiul devastator care a lăsat în urmă cel puţin 81 de morţi. Echipele de intervenţie continuă să caute, joi, supravieţuitori în zonele mistuite de flăcări şi pe mare, în cea de-a treia de...
Autorităţile din Argentina investighează privind cauza unei pene de curent masive care a afectat aproape 50 de milioane de persoane, relatează BBC. Preşedintele Mauricio Macri a numit pana de curent ca fiind „fără precedent” şi a promis o anchetă minuţioasă. Curentul...
Șapte persoane adepte a cultului romano-catolic, printre care și o femeie, au fost crucificate, vineri, în Filipine, în cadrul unui ritual menit să arate suferința prin care a trecut Iisus Hristos când a fost răstignit pe cruce. Mii de...
H&M, unul dintre cele mai puternice branduri de modă, își va mări măsurile hainelor în Marea Britanie, după ce mai mulți clienți s-au plâns că articolele lor vestimentare sunt prea mici. Un purtător de cuvânt al companiei H&M a...
Scoţia trebuie să primească autorizaţia de a organiza un nou referendum privind statutul său în Regatul Unit după victoria zdrobitoare a naţionaliştilor în alegerile parlamentare desfăşurate joi, a declarat vineri lidera executivului scoţian Nicola Sturgeon, potrivit Reuters. Sondajele de opinie...
Premierul italian Giuseppe Conte a declarat joi că liderul Liga, de extremă dreapta, Matteo Salvini, trebuie să le explice italienilor de ce doreşte prăbuşirea coaliţiei de la guvernare, relatează Reuters. Salvini, care este vicepremier şi ministru de interne, a spus...