A patra intervenție în Grecia: Pompierii moldoveni luptă cu incendiile de vegetație din Corinthias, în cadrul unei misiuni europene de salvare

Pompierii moldoveni detașați în Republica Elenă continuă intervențiile în cadrul programului de prepoziționare al Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Recent, echipa GFFF-V Moldova a desfășurat a patra misiune de stingere a unui incendiu forestier în apropierea localității Mati, din regiunea Corinthias.
Salvatorii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), echipați cu cinci unități de tehnică specializată, au acționat în sprijinul autorităților elene după declanșarea unui incendiu de vegetație într-o zonă împădurită. Intervenția s-a desfășurat cu succes, fără victime, și a limitat propagarea flăcărilor spre zone locuite.
Pompierii moldoveni vor continua să participe la misiuni de intervenție, în funcție de evoluția situației operative, și iau parte zilnic la sesiuni de instruire privind tehnicile specifice de stingere a incendiilor de vegetație, oferite de ofițerii greci.
Misiunea face parte dintr-o amplă campanie internațională de prevenire și combatere a incendiilor forestiere, în contextul riscurilor ridicate din sudul Europei în perioada verii.
Reamintim că, în perioada 14 iulie – 1 august 2025, o echipă formată din 22 de angajați IGSU și 6 unități de tehnică participă în Grecia la misiuni de monitorizare, patrulare și intervenție.
Această participare consolidează rolul Republicii Moldova în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al UE și reflectă angajamentul țării noastre față de standardele europene în domeniul gestionării situațiilor de urgență și al cooperării internaționale.