Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicațiiRomânia

Oana Țoiu, despre reținerea lui Plahotniuc: Când ne uităm la R. Moldova vedem o țară unde există în continuare mai multe tentative de a influența alegerile dinspre Federația Rusă

Ministra Afacerilor Externe a României, Oana Țoiu, a comentat scandalul declanșat în Republica Moldova în jurul reținerii oligarhului Vladimir Plahotniuc în Grecia, subliniind că, deși MAE nu este o instituție care anchetează, toate evoluțiile din Republica Moldova sunt de interes pentru România. Într-un interviu acordat pentru HotNews.ro, înalta oficială a evocat contextul în care se afla chiar în Chișinău în ziua reținerii lui Plahotniuc, participând la o întâlnire cu președinta Maia Sandu.

„MAE nu este o instituție care anchetează, însă, sigur, tot ce ține de Republica Moldova este de interes pentru Ministerul Afacerilor Externe.

Eram chiar în Chișinău în momentul în care domnul Plahotniuc a fost prins. Avusesem în dimineața acelei zile o întrevedere cu președinta Maia Sandu, în care discutam de proiectele noastre comune, în domeniul economic, mai multe proiecte de infrastructură, de conectare a sistemului de energie, portul, proiecte comune pentru reconstrucția Ucrainei. Sunt multe proiecte pe care le avem în lucru, extrem de importante pentru ambele țări și sigur că orice fel de vulnerabilitate, nu doar dinspre Federația Rusă, dar și din cele care au existat în trecut privind anumiți politicieni, trebuie oprite. Ca și anumite rețele de interese”, a declarat Oana Țoiu.

Întrebată despre documentele românești găsite asupra lui Plahotniuc și suspiciunile privind o posibilă protecție din partea statului român, Țoiu a fost rezervată, menționând că doar instituțiile competente pot oferi detalii publice în funcție de stadiul investigațiilor. Pe de altă parte, Oana Țoiu a vorbit despre tentativele Federației Ruse de a influența alegerile din Republica Moldova.

„În general, multe instituții pot să facă informații publice dacă nu le mai sunt de ajutor în dosarele sau inițiativele pe care le au în momentul acesta. Nu pot să vorbesc în numele tuturor instituțiilor, dar este destul de clar că în momentul acesta, când ne uităm la Republica Moldova, nu ne uităm la o țară care este cu totul protejată. Ne uităm la o țară unde există în continuare mai multe tentative de a influența alegerile dinspre Federația Rusă. Ne uităm la o țară unde există în continuare rețele care funcționează. Am văzut că, la ultimele alegeri, dumnealor au publicat un raport public care vorbește inclusiv despre cumpărarea de voturi cu bani numerar, în multe dintre dintre localități. Deci, suntem, cred, încă într-o zonă puternică de risc”, a conchis ministra de Externe a României.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button