Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Oligarhul Vlad Plahotniuc trimite aluzii din închisoarea din Atena. Fugarul dă de înțeles că revine în politică

Oligarhul Vlad Plahotniuc, reținut în Grecia, trimite mesaje cu subînțelesuri. Fugarul dă de înțeles, printr-un anunț făcut pe pagina sa oficială de pe Facebook, că urmează să revină în politică.

„Am decis să revin. Urmează lucruri importante”, a scris Plahotniuc pe rețelele de socializare, fără a preciza exact la ce se referă.

Amintim că Procuratura Generală a anunțat că a trimis documentația necesară pentru extrădarea lui Plahotniuc.

„La data de 25 iulie 2025, Procuratura Generală a fost notificată oficial de către autoritățile din Grecia cu privire la recepționarea în format electronic a cererii de extrădare și a tuturor actelor necesare pentru procedura de extrădare”, a declarat procurorul general interimar Alexandru Machidon.

Declarația a fost făcută în contextul în care avocatul lui Plahotniuc a acuzat autoritățile moldovene că ar bloca intenționat procesul, ceea ce ar fi dus la amânarea ședinței de judecată de la Atena privind extrădarea clientului său.

Plahotniuc, împreună cu fostul deputat Constantin Țuțu, a fost reținut pe 22 iulie în Atena.

Amintim că, Vladimir Plahotniuc, a fugit din Republica Moldova în 2019, este vizat în mai multe dosare penale, inclusiv pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Redacția Cotidianul

Cotidianul.md este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, devoalarea propagandei rusești și dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice.
Back to top button