Un avocat, reținut pentru trafic de influență și mită în sumă de 50.000 de euro

Un avocat a fost reținut în flagrant delict de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), după ce ar fi primit 7.000 de euro pentru a influența o decizie într-un dosar civil. Banii au fost transmiși sub controlul autorităților, iar intervenția a avut loc în municipiul Chișinău, în interiorul unui automobil de model „Land Rover Discovery”, unde a fost găsită întreaga sumă.
Potrivit anchetatorilor, avocatul este bănuit că ar fi pretins și primit suma de 50 000 euro, în mai multe tranșe, de la o persoană, susținând că are influență asupra unor magistrați, în scopul influențării unei hotărâri într-un dosar civil. Banii ar fi fost oferiți pentru ca avocatul să determine judecătorii să caseze o decizie emisă de o instanță inferioară, prin care o companie urma să restituie o datorie de aproape 3 milioane de lei către o altă firmă.
Tot acest avocat este vizat și într-un nou episod, începând cu 25 iulie 2025, în care ar fi pretins 7 000 euro de la aceeași persoană, invocând că poate influența persoane publice, astfel încât acestea să claseze un dosar penal în care beneficiarul plății este cercetat pentru infracțiuni grave.
Cazul este instrumentat de CNA sub conducerea Procuraturii municipiului Bălți, care continuă investigațiile pentru a identifica toate persoanele implicate și pentru a documenta întreaga schemă de corupție.