Deputatul rus Konstantin Zatulin amenință Chișinăul, după condamnarea Evgheniei Guțul: Situația poate fi schimbată printr-un „avans rapid al armatei ruse” în R. Moldova

Konstantin Zatulin, deputat rus în Duma de Stat, a făcut mai multe declarații amenințătoare la adresa Republicii Moldova, după ce bașcana pro-rusă Evghenia Guțul a fost condamnată la 7 ani de pușcărie. Într-un interviu acordat pentru gazeta.ru, Zatulin spune că guvernarea de la Chișinău trebuie să fie pedepsită printr-o ofensivă rusă.
Zatulin spune că situația poate fi schimbată printr-un „avans rapid al armatei ruse către granița Ucrainei cu Transnistria și Moldova”.
„Această sentință este revoltătoare. Șapte ani de închisoare pentru conducătoarea oficială a autonomiei găgăuze din cadrul Moldovei… Este vorba despre represiuni. Și nu doar împotriva Evgheniei Guțul ca persoană, ci împotriva găgăuzilor în ansamblu, care sunt forțați astfel să se supună voinței autorităților de la Chișinău și să renunțe la orice rezistență”, afirmă deputatul.
Zatulin consideră că viitorul politic al Republicii Moldova și al Găgăuziei va depinde de rezultatul alegerilor parlamentare care vor avea loc în septembrie.
Totodată, deputatul transmite că „în Moldova, simpatiile față de Rusia sunt imediat declarate infracțiune”.
„Cred că cea mai radicală soluție la această problemă este o avansare rapidă a armatei ruse către granița Ucrainei cu Transnistria și Moldova”, adaugă Zatulin în nota amenințătoare expusă mai sus.
Potrivit parlamentarului rus, într-un astfel de scenariu „situația s-ar schimba radical”, iar autoritățile de la Chișinău și-ar reconsidera imediat acțiunile și sentințele.
One Comment