Și românii din Ucraina vor marca Ziua Limbii Române pe 31 august. Kievul anunță că va institui sărbătoarea la nivel oficial

Românii din Ucraina, al treilea grup etnic din statul vecin, vor marca, al nivel oficial, Ziua Limbii Române pe 31 august. Kievul anunță că va institui nou sărbătoare, subiect care a fost discutat de ministrul de Externe al României, Oana Țoiu, în cadrul întâlnirilor de la Kiev cu înalți demnitari.
Oana Țoiu susține că în discuția cu președintele Radei Supreme, Ruslan Stefanciuk, a pus accentul pe nevoia de a acorda mai multă atenție nevoilor etnicilor români care trăiesc în Ucraina.
„În procesul de elaborare a legilor care impactează aceste comunități este nevoie de mai multe consultări și am oferit sprijinul statului român în acest proces, inclusiv printr-un dialog consolidat între parlamentarii români și cei din Rada Supremă. De asemenea, am subliniat importanța accelerării reformelor statului ucrainean în vederea aderării la Uniunea Europeană și sprijinul pe care România îl poate oferi din propria experiență. La finalul întrevederii, am salutat intenția autorităților ucrainene de a declara 31 august ca ziua limbii române în Ucraina”, a scris Oana Țoiu.
Șefa diplomației de la București susține că a discutat cu prim-ministrul Ucrainei, Iulia Sviridenko, despre continuarea ședințelor de guvern comune dintre executivele român și ucrainean, un for foarte bun pentru rezolvarea chestiunilor de pe agenda bilaterală.
„Am trecut în revistă proiectele de interconectivitate dintre țările noastre, precum podul aflat în construcție peste râul Tisa. Infrastructura transfrontalieră va fi crucială pentru companiile românești care vor dori să se implice în reconstrucția Ucrainei, cu beneficii economice majore pentru partea românească. Cu privire la acest aspect, doamna prim-ministru mi-a transmis invitația din partea guvernului de la Kiev către companiile românești să participe la procesul de reconstrucție a Ucrainei și să realizeze investiții în această țară. Astfel de investiții vor fi benefice pentru economia românească, așa cum investițiile germane sau franceze în România sunt atât în beneficiul Germaniei și Franței, cât și al României”, a mai adăugat Oana Țoiu.
Ministrul român s-a întâlnit și cu omologul său ucrainean Andrii Sibiga, în cadrul căreia a condamnat atacurile rusești.
„Am condamnat atacurile rusești împotriva infrastructurii civile din Ucraina, de-a lungul întregului război și cel mai recent la Ismail, lângă granița cu România. Aceste atacuri reprezintă crime de război. Am trecut apoi în revistă modalitățile prin care țara noastră își susține activ vecinul de la Nord și Est, de la instruirea piloților ucraineni de F-16 în România, facilitarea exporturilor ucrainene pe piețele globale, la transferuri de energie și ajutor pentru refugiați. Toate aceste lucruri și multe altele le facem nu doar pentru că sunt corecte, juste și demne, ci și pentru că sunt în interesul național al României: o Rusie revanșardă la granițele României ar fi pericol enorm pentru toți cetățenii români, fie că locuiesc în România, Republica Moldova sau Ucraina”, a declarat Oana Țoiu.
Astăzi, demnitarul se va afla la Cernăuți unde participă la întâlnirea trilaterală România – Republica Moldova – Ucraina, dar și la o întâlnire cu comunitatea românească din Cernăuți.