Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

De la interimat, la director cu acte în regulă. Sergiu Spoială a câștigat concursul pentru șefia Aeroportului Chișinău

Sergiu Spoială, care de un an și jumătate este director interimar al Aeroportului Internațional Chișinău, a câștigat concursul pentru șefia aerogării. Acesta a acumulat cel mai mare punctaj în cadrul probei finale, cea a interviului, organizată azi în fața Consiliului de administrație a Aeroportului Chișinău.

„Decizia Consiliului de administrație privind desemnarea câștigătorului a fost adoptată în unanimitate și urmează a fi transmisă fondatorului în termenul stabilit, în vederea inițierii procedurii de încheiere a contractului individual de muncă în condițiile legii”, se arată într-un comunicat al Agenției Proprietății Publice.

Amintim că în etapa finală au ajuns trei candidați dintr-o listă de 11 persoane care au depus dosarele pentru această funcție. După analiza actelor, comisia specială a exclus opt dosare pentru neîntrunirea condițiilor din regulamentul de concurs.

Sergiu Spoială a fost numit director interimar al aerogării în februarie 2024, anterior fiind șef al departamentului administrativ al aeroportului. Contracandidații săi au fost Roman Podcorîtov, care a fost director al Aeroportului Chișinău în perioada 2010 – 2012, și Anna Erimei, șef adjunct al Direcției Juridice Agenției Moldsilva.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Redacția Cotidianul

Cotidianul.md este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, devoalarea propagandei rusești și dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice.
Back to top button