Vladimir Plahotniuc, în fața magistraților din Atena. Curtea de Apel examinează astăzi cererea de extrădare înaintată de R. Moldova

Oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc va ajunge astăzi, 13 august, în fața judecătorilor de la Curtea de Apel din Atena, care urmează să examineze cererea de extrădare depusă de autoritățile de la Chișinău. Ședința este programată pentru ora 11:30.
Procuratura Generală a Republicii Moldova a precizat că această etapă nu este una finală, decizia definitivă urmând a fi luată de Ministerul Justiției al Republicii Elene, după analiza hotărârii instanței.
Procedura de extrădare a fost inițiată oficial la 24 iulie 2025, când Procuratura Generală a transmis autorităților elene prima cerere. Ulterior, pe 8 august, a fost expediată o solicitare suplimentară, care vizează trei cauze penale în care Plahotniuc are calitatea de învinuit.
Potrivit Procuraturii, aceste dosare fac parte dintr-un proces mai amplu de tragere la răspundere a fostului lider democrat, aflat în prezent în Grecia, după ce a fugit din Republica Moldova în 2019.
Amintim că, pe 22 iulie, Vladimir Plahotniuc și Constantin Țuțu au fost reținuți de autoritățile elene pe Aeroportul Internațional din Atena, în timp ce ar fi încercat să părăsească țara folosind acte de identitate false.