Volodimir Zelenski, în pregătiri pentru întâlnirea cu Donald Trump. Cine va mai participa la întrevederea bilaterală

Liderul ucrainean este în pregătiri pentru întâlnirea cu președintele american Donald Trump care va avea loc la Casa Albă. La întrevederea bilaterală vor participa vicepreședintele SUA, JD Vance, secretarul de stat Marco Rubio și emisarul special al lui Donald Trump pentru Ucraina, Keith Kellogg. Cu ultimul, Zelenski deja a avut o întâlnire pentru a pregăti ultimele detalii pentru întâlnire.
Întâlnirea ar urma să aibă loc la ora 20.15, ora R. Moldova. Presa a mai scris că, astăzi, Casa Albă a încercat să afle cum va fi îmbrăcat Volodimir Zelenskin la întâlnirea de luni cu Donald Trump. Asta după ce ţinuta militară pe care a purtat-o la ultima întrevedere din Biroul Oval le-a displăcut președintelui american şi vicepreşedintelui său J. D. Vance, scrie Le Figaro.
Potrivit sursei, mai mulți oficiali ucraineni au fost întrebaţi de către Casa Albă dacă Zelenski va purta costum la întâlnirea cu Donald Trump din Biroul Oval.
În opinia lui Trump, ţinuta este primordială. În timpul vizitei sale la Washington de la sfârșitul lunii februarie, Zelenski a fost mustrat de un reporter american pentru că nu a purtat costum la întâlnirea de la Casa Albă, o întâlnire care a degenerat la scurt timp într-un schimb aprins de replici, președintelui ucrainean reproșându-i-se, printre altele, că nu ar fi arătat suficientă recunoștință pentru sprijinul acordat de SUA pe timp de război. Întâlnirea s-a încheiat brusc, iar o conferință de presă și un prânz planificate au fost anulate după confruntarea din Biroul Oval.