Poliția Națională: Persoane intimidate și obligate să participe la protestele plătite organizate de gruparea criminală „Șor”

Poliția Națională anunță că deține probe potrivit cărora cetățenii sunt intimidați, constrânși și obligați să participe la protestele plătite organizate de gruparea criminală „Șor”. Potrivit instituției, persoanele care au fost implicate anterior la astfel de acțiuni primesc în prezent mesaje audio și text prin care sunt amenințate să vină la manifestațiile programate pentru mâine, atât în capitală, cât și în raioane.

Precizăm că persoanele fizice care acceptă bani pentru a participa la astfel de manifestații riscă amenzi între 5.000 și 7.500 de lei, iar persoanele cu funcții de răspundere – între 15.000 și 25.000 de lei, interdicția de a ocupa anumite funcții sau de a desfășura anumite activități timp de 3-6 luni.
Cei care oferă bani pentru a aduce oameni la proteste sunt sancționați mai dur: persoanele fizice riscă amenzi între 25.000 și 50.000 de lei, iar persoanele cu funcții de răspundere – 50.000 – 75.000 de lei, la fel cu privarea temporară de drepturi profesionale. Totodată, participarea la dezordini în masă se pedepsește cu până la șapte ani de închisoare.

„Îndemnăm persoanele vizate să apeleze de urgență la Poliție, pentru a le fi asigurată securitatea și pentru ca cei care încalcă legea să fie documentați”, se arată în apelul autorităților.