Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicațiiRomânia

Șeful Guvernului de la București, Ilie Bolojan, vine azi la Chișinău. Demnitarul se va întâlni cu Dorin Recean și Maia Sandu

Premierul României, Ilie Bolojan, efectuează astăzi o vizită de lucru la Chișinău. Programul vizitei include o serie de activități desfășurate împreună cu prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, și o întrevedere cu șefa statului, Maia Sandu.

Mai întâi, oficialul de la București va fi întâmpinat la Guvern, de prim-ministrul Dorin Recean, după care cei doi premieri vor avea o întrevedere. Potrivit unui comunicat de presă al Executivului de la București, „discuțiile se vor concentra asupra principalelor teme și proiecte de cooperare aflate pe agenda bilaterală, inclusiv proiectele finanțate de către România prin intermediul fondurilor nerambursabile, precum și aspecte legate de integrarea europeană a Republicii Moldova”, scrie Moldpres.

Ulterior, oficialii vor participa la Festivalul Tezaur Național 2025, în satul Horești, raionul Ialoveni și la o întâlnire cu cetățenii din regiune.

Agenda vizitei, publicată de Guvernul României, include și o întrevedere a premierului Ilie Bolojan cu președinta Maia Sandu, planificată pentru după-amiaza zilei de astăzi.

„Prim-ministrul Ilie Bolojan va reconfirma caracterul special al relației bilaterale, bazate pe o prietenie sinceră și o istorie comună, precum și sprijinul ferm al României pentru avansarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, relevă comunicatul difuzat de Guvernul de la București.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Daniel Vodă, a declarat anterior că „România este cel mai apropiat partener politic și strategic al Republicii Moldova și un susținător consecvent al drumului nostru de integrare europeană”.

„Sunt sute de proiecte finanțate de România prin intermediul fondurilor nerambursabile, care au adus beneficii directe satelor și orașelor din Republica Moldova. Printre exemplele pe care le putem enumera sunt școli renovate, grădinițe, drumuri locale și alte investiții de importanță vitală pentru comunități”, a afirmat Daniel Vodă.

Aceasta este prima vizită a lui Ilie Bolojan la Chișinău după desemnare acestuia în funcția de premier al României, eveniment care a avut loc la sfârșitul lunii iunie curent.

Ilie Bolojan a mai efectuat o vizită la Chișinău la începutul lunii martie curent, perioadă în care exercita interimatul funcției de președinte al României.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Redacția Cotidianul

Cotidianul.md este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, devoalarea propagandei rusești și dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice.
Back to top button