Ca totdeauna, corigentele cronice, certate cu limba română și gândirea elementară, au nevoie de explicații suplimentare.
Postarea mea se referea la toți indivizii, fripturiștii și lacheii care înjură oamenii, le țipă minciuni la ureche și îi obligă să intre în turma lor.
În esență, am vizat un fenomen urât și rușinos, de sorginte bolșevică – cine nu e cu noi, e dușmanul nostru – un fenomen practicat de mai multe partide și întreținut de o haită de lingăi, care pe timpuri îi elogiau pe ocupanții ruși, iar după Independență le pupau talpa și mâna la „ai noștri”.
Orice guvernare, care încurajează lingușeala și incompetența, aduce prejudicii enorme instituțiilor de stat și distruge încrederea cetățenilor în autorități.
Sunt înclinat să cred, domnule profesor, că poate, cel mai mare rău și deserviciu imaginii actualilor guvernanți, l-au adus „lingușitorii voluntari”, care nu au părăsit niciodată „curtea împăratului” de la 1994 încoace. Ei l-au ovaționat pe kremlinezul Lucinschi, l-au ridicat în slăvi pe milițianul Voronin, s-au îmbrățișat cu momîia de Dodon, au mers la braț cu mafiotul Plahotniuc, se milogeau în fața criminalului Șor, așteptau să le dea un minister sau măcar o agenție Alaiba sau Gavriliță…
Poate știți? De ce partidele cu anumite perspective au fost transformate, o parte din ele, în clanuri mafiotice de crimă organizate, iar altă parte în secte închise ale lingușitorilor, incompetenților și fripturiștilor?
V-ați întrebat măcar o singură dată, domnule profesor, în sutele de postări cu insulte la adresa oamenilor din afara puterii, de ce specialiștii cu merite reale din diferite domenii, au ajuns excluși sau marginalizați în instituțiile pe care ei le-au servit cu devotament, le-au conferit prestigiu prin cunoștințele lor vaste și muncă cinstită?
Să fie întâmplător? Deși aveți în palmares o colecție de titluri științifice, nu am găsit pe conveierul zilnic de postări agresive, măcar o analiză obiectivă asupra situației reale din societatea moldovenească – demografică, economică, socială, instructiv-educativă, academică etc.
Ani de zile scrieți obsesiv și loviți cu ură rusească în românii de rând, care au rămas fideli Idealului Reîntregirii? Ce urmăriți? Să vi se dăruiască titlul de academician, că nici nu știu dacă nu vi l-au dat?
Într-o seară mi-a telefonat un bun prieten de la București, deputat în Parlamentul României, spunându-mi că ziua s-a întreținut cu o delegație numeroasă din legislativul din Chișinău. Mi-a numit 5-7 dintre ei, apoi, cam nedumerit îmi zice: „Ciudați unioniști aveți în parlamentul vostru. Cam toți rupeau cămașa de ei, dându-se cei mai mari unioniști, însă când am trecut la chestiuni de promovare reală a românismului au dat înapoi, argumentând că încă nu e timpul”. Conducătorul acelei delegații de „deputați unioniști” era Mihail Druță, care în anul 1989, fiind director de școală în satul Rădoaia l-a concediat pe învățătorul Valentin Gologan pentru curajul că aduna semnături în favoarea limbii române și alfabetului latin. Din păcate, instituțiile statului moldovenesc au fost și au rămas ticsite cu asemenea „unioniști” însă, în viziunea dumitale, nu ei sunt groparii românismului în Basarabia, nu-i așa domnule profesor?
Apropo: ați scris vreodată despre „unioniștii noștri” de la putere, care primii au năpârlit și au schimbat Kremlinul iubit pe Cotroceni, iar Rusia dragă pe Uniunea Europeană?
Nu m-a interesat niciodată biografia dvs cea adevărată, nici nu știu dacă în anii ocupației rusești ați fost sau nu comunist-colaboraționist.
Pe timpuri, un bun prieten de-al meu a încercat să mă convingă că ai fi un naționalist luminat, care ar dori Reîntregirea Țării, însă mie mi se părea că te poticneai, când rosteai cuvintele România și Unire.
Mă văd nevoit să recunosc că în R.Moldova s-a format un grup mare de „unioniști”, care la Chișinău sunt moldoveni, la București – români, iar la Bruxelles – europeni.
La braț cu puzderia de specimene ca Mihail Druță, reieșind din postările publice, cred că vă încadrați în această categorie de „unioniști”, care timp de trei decenii dansează la Chișinău și București, „Hora Unirii – fără Unire”.
Ca profesor, zilnic învățați „națiunea moldovenească” ce are de făcut, ce partid să iubească, ce chipiu să poarte, când vine stăpânul.
Înainte de a pune punct, îmi permit să vă dau o sugestie – oricâte titluri și medalii ați avea, duceți-vă la oameni cu sufletul deschis și cu adevărul, nu cu bâta. Solidaritatea națională nu se face cu forța, cu înjurături și înșelătorii, cu lingușeli și minciuni.
Lumea noastră a fost prostită, dar nu e proastă. Majoritatea oamenilor sunt mult mai înțelegători și mult mai dornici să scape pentru totdeauna de teroarea Rusiei, de rețeaua banditească șor-vor-dodonistă, dar și de ciocoimea locală. Basarabenii au de secole auzul dezvoltat și se feresc de cântăreții falși. Lumea așteaptă oameni cu respect și dragoste față de neamul românesc, nu farisei care își schimbă vocea și mesajul la fiecare bătaie de vânt.
Încă încerc să mă conving că într-o societate certată cu bunul simț și moralitatea, mai există cât de cât diferența dintre o corigentă a școlii primare și un profesor, care nu obosește să ne dea lecții de democrație și libertate, cu bâta în mână.
P.S.: Din respect față de meseria pe care o practicați, nu v-am pomenit numele. Nu încercați să vă identificați singur, fiindcă s-ar putea să-i supărați pe mai mulți că vorbiți în numele lor.
