Fitch Ratings confirmă ratingul de țară al Republicii Moldova la B+, cu perspectivă stabilă

Republica Moldova își păstrează ratingul suveran la nivelul B+, cu perspectivă stabilă, potrivit celei mai recente evaluări publicate de agenția internațională Fitch Ratings. Decizia reflectă angajamentele autorităților de a menține stabilitatea economică și financiară, în ciuda provocărilor generate de contextul geopolitic și economic regional.
Într-o postare pe rețelele sociale, ministra Dezvoltării Economice și Digitalizării, Doina Nistor, a salutat confirmarea ratingului drept un „semn de încredere în stabilitatea și creșterea economică a țării”.
„Avem rezerve valutare suficiente, o dezvoltare economică și sprijin financiar solid din partea Uniunii Europene și a partenerilor noștri. Am reușit să depășim o nouă criză energetică la începutul acestui an și, foarte important, economia începe să crească din nou. Fitch prognozează pentru Moldova o creștere de peste 1% anul acesta și o accelerare în anii următori”, a scris ministra.
Ea a adăugat că această evaluare confirmă încrederea investitorilor în parcursul Republicii Moldova:
„Cu cât ratingul nostru rămâne stabil sau crește, cu atât vom putea atrage mai multe investiții, vom crea locuri de muncă mai bine plătite și vom continua să aducem în Moldova proiecte europene. Pe scurt, mesajul Fitch către lume este clar: Moldova rămâne o țară sigură pentru investiții, iar viitorul nostru european este solid.”
Potrivit raportului Fitch, inflația anuală ar urma să revină în intervalul țintă stabilit de Banca Națională a Moldovei până la sfârșitul anului 2025, ceea ce indică o consolidare a politicilor macroeconomice.