Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Autoritățile elene au aprobat extrădarea lui Vladimir Plahotniuc. Ministerul de Interne din Republica Moldova a demarat pașii necesari pentru aducerea acestuia în țară

Ministerul Justiției a anunțat vineri, 12 septembrie, că a recepționat prin intermediul Biroului Național Central Chișinău Interpol decizia autorităților elene privind extrădarea lui Vladimir Plahotniuc.

Potrivit instituției, setul de acte necesar pentru extrădare a fost transmis Ministerului Afacerilor Interne, care este responsabil de preluarea fostului politician și „a inițiat deja procedurile necesare pentru aducerea acestuia din custodia autorităților elene”.

Amintim că, Plahotniuc a fost reținut pe 22 iulie în Grecia, iar imediat după aceea autoritățile Republicii Moldova au declanșat procedurile oficiale de extrădare, în baza Convenției europene de extrădare. Procuratura Generală a transmis o primă solicitare la 24 iulie, urmată de un demers al Ministerului Justiției la 4 august și de o a treia cerere expediată de Procuratură pe 8 august.

Procesul de examinare și confirmare a acestor solicitări s-a încheiat cu decizia pozitivă a autorităților elene, care deschide calea pentru aducerea lui Vladimir Plahotniuc în Republica Moldova.

Amintim, că liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, este cercetat penal pentru crearea și conducerea unui grup criminal organizat, fiind în complicitate la „furtul miliardului” și escrocherie la întreprinderea de stat Metalferos. De asemenea, pe numele lui sunt emise mai multe anchete și în România, dar și în alte state cu privire la falsificarea actelor.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button