Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Jurnalistul Mihail Sirkeli: Dacă PAS păstrează majoritatea, vom avea o șansă reală să păstrăm aici pacea. Cu Dodon, Vlah, Ceban, Tkaciuk, Stoianoglo, ușa spre catastrofă e deschisă

Jurnalistul Mihail Sirkeli avertizează că, în cazul în care Partidul Acțiune și Solidaritate nu va obține majoritatea în Parlament, Republica Moldova riscă să ajungă sub influența Kremlinului și chiar să fie implicată într-un război. Afirmațiile au fost făcute pe pagina personală de Facebook, în contextul discuțiilor despre securitatea statului înainte de alegerile parlamentare.

„Astăzi m-au întrebat: ne vor trage pe noi în război? Răspunsul meu este următorul — dacă PAS păstrează majoritatea, vom avea o șansă reală să continuăm dezvoltarea normală și să păstrăm aici pacea. Desigur, foarte mult depinde și de Ucraina și de capacitatea ei de a rezista agresiunii lui Putin, iar eu, deocamdată, nu văd nimic care să indice o lipsă de dorință sau de capacitate a Ucrainei de a rezista”, a precizat Mihail Sirkeli.

Jurnalistul subliniază, însă, consecințele posibile în scenariul în care forțele pro-ruse ar prelua puterea la Chișinău: „Dacă PAS nu ia majoritatea, înseamnă că Moldova va fi guvernată de Kremlin. Asta este realitatea, din păcate”.

Sirkeli comentează și ironia unor propagandiști ruși la adresa avertismentelor privind creșterea contingentului militar rusesc în Transnistria, în cazul în care pionii Moscovei ajung la putere la Chișinău. Jurnalistul spune că acest lucru nu ar necesita neapărat importul masiv de soldați.

„Dacă Kremlinului, Doamne ferește, îi reușește să preia puterea în Moldova, pentru a-și completa contingentul, Putin nu va fi nevoit să aducă aici un număr mare de soldați deghizați în civili — își va completa trupele din rândul localnicilor deja «gata de luptă». Ei au chiar și conturi la PSB. Din această perspectivă, totul este pregătit și așteaptă momentul oportun. Va fi nevoie doar să fie aduși câteva sute de instructori și comandanți care să antreneze «carnea de tun». Poligoanele de antrenament din Transnistria sunt deja pregătite”, a zis Sirkeli.

Sirkeli afirmă că singurii factori care pot bloca un asemenea scenariu sunt guvernarea condusă de PAS și președinta Maia Sandu, care, spune el, împiedică folosirea Moldovei împotriva Ucrainei: „Singurul lucru care nu îl lasă pe Putin să realizeze un astfel de plan în Moldova constă în guvernul PAS și președinta Sandu, care opresc orice încercare de a folosi țara noastră împotriva Ucrainei și nu permit să fim trimiși la război”.

Jurnalistul lansează și un apel direct către alegători, evocând riscul unei guvernări formate din figuri pro-ruse: „Imaginează-ți dacă țara ar fi condusă de: Dodon, Vlah, Ceban, Tkaciuk, Stoianoglo. Înfricoșător, nu? Ușa spre catastrofă e deschisă. Sarcina noastră, prieteni, este să nu permitem lui Putin să ne tragă în război. Singura cale — vot masiv!”.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button