NATO avertizează Rusia. Mark Rutte: „Suntem pregătiți și dispuși să apărăm fiecare centimetru de teritoriu aliat”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a transmis un mesaj către Federația Rusă, pe fundalul tensiunilor crescute din nordul Europei și al sprijinului continuu acordat Ucrainei. În cadrul unei conferințe de presă, Rutte a declarat că Alianța Nord-Atlantică rămâne ferm angajată în apărarea colectivă și nu se va lăsa intimidată de provocările de la Moscova.
„Am reafirmat încă o dată că angajamentul nostru comun față de apărarea colectivă este de neclintit. Nu vrem să vedem continuarea acestui tipar periculos al Rusiei, intenționat sau nu, dar suntem pregătiți și dispuși să apărăm fiecare centimetru de teritoriu aliat.”, a declarat Mark Rutte.
Întrebat despre incidentele recente din Danemarca și Norvegia, oficialul NATO a precizat că este prematur să se stabilească vinovații, însă a amintit de capacitatea de reacție rapidă a Alianței în situații similare din trecut.
„Este prea devreme pentru a discuta cauzele, dar NATO a acționat decisiv și rapid în alte situații și acest lucru ar trebui să fie un semnal de încredere.”, a adăugat secretarul general al NATO.
Rutte a avertizat direct Moscova că există o linie roșie, care dacă este călcată, reacția nu va întârzia să apară.
„Rușii știu că, dacă va fi necesar, nu vom ezita.”, a asigurat Rutte.
De asemenea, a reiterat că NATO nu va renunța la sprijinul său pentru Ucraina, în pofida presiunilor sau provocărilor din partea Rusiei.
„Acțiunile Rusiei, intenționate sau nu, sunt iresponsabile, inacceptabile și trebuie să înceteze. Dacă ei cred că pot obține acest lucru, se înșală.”, a conchis Mark Rutte.
Declarațiile oficialului NATO vin într-un context internațional în care Alianța își consolidează flancul estic, iar sprijinul pentru Ucraina continuă să fie o prioritate pentru majoritatea statelor membre ale alianței.