Patru secții de votare pentru alegătorii din stânga Nistrului, reamplasate din motive de securitate. IGP și SIS semnalează posibile destabilizări și amenințări în ziua alegerilor

Patru secții de votare destinate alegătorilor din stânga Nistrului au fost reamplasate în urma semnalelor parvenite din partea Poliției Naționale și a Serviciului de Informații și Securitate (SIS) privind posibile destabilizări și amenințări în ziua alegerilor. Este vorba de secțiile de votare din localitățile: Сocieri, Doroțcaia, Varnița și Hagimus. O decizie în acest sens a fost aprobată joi, 25 septembrie, de către Comisia Electorală Centrală (CEC), transmite Moldpres.
Astfel, secția de votare din satul Varnița, raionul Aneni Noi, va fi reamplasată în orașul Anenii Noi, secția de votare din satul Hagimus, raionul Căușeni va fi reamplasată în orașul Căușeni, secția de votare din comuna Cocieri, raionul Dubăsari – în municipiu Chișinău, iar secția de votare din satul Doroțcaia, raionul Dubăsari – în municipiu Chișinău.
Potrivit vicepreședintelui CEC, Pavel Postica, la data de 22 septembrie curent, Comisia a recepționat sesizarea Inspectoratului General al Poliției (IGP) prin care se informează despre un nivel înalt de amenințare la adresă securității din zone de securitate în secțiile de votare organizate pentru alegătorii din stânga Nistrului.
„IGP a comunicat despre intenții de semnalare a unor alerte cu bombă la secțiile de votare din zona de securitate. În asemenea situații, pentru a interveni ar fi necesară antrenarea unor echipe specializate de intervenție, dotate cu echipamente și mijloace speciale. Or, dislocarea forțelor suplimentare în zona de securitate poate fi realizată doar cu acordul Comisiei Unificate de Control. Prin urmare, echipele de intervenție ar fi în imposibilitatea de a se deplasa la fața locului pentru a soluționa cazurile”, a declarat Postică.
De asemenea, CEC a solicitat poziția Serviciului Informație și Securitate și a Biroului Politic de Reintegrare (BPR) privind informațiile prezentate de IGP.
„SIS a menționat despre posibile manifestări de perturbare a bunei desfășurări a scrutinului parlamentar, inclusiv prin realizarea unor operațiuni ce pot pune în pericol integritatea fizică implicit viața alegătorilor și funcționarilor electorali. Astfel, SIS a reiterat necesitatea relocării unor secții de votare pentru alegătorii din localitățile din stânga Nistrului la o distanță de 20-25 km, în interiorul controlat de autoritățile constituționale. De asemenea, BPR a menționat faptul că incidentele din ultima perioadă de timp, riscurile și vulnerabilitățile evidențiate în demersul IGP, impun luarea în considerare a acestora, din perspectiva asigurării măsurilor necesare de securitate și de menținerea ordinii publice în vederea desfășurării în siguranța procesului de votare. În actualul context, pentru buna organizare și desfășurare a procesului de votare pentru alegători din regiunea transnistreană este necesar să ținem cont de riscurile semnalate, dar și opiniile de specialitate a instituțiilor responsabile în domeniul securității și ordinii publice”, a afirmat Pavel Postica.
De asemenea, pentru a evita riscuri legate de eventuale alerte cu bombe, provocări sau incidente, CEC a constatat necesitatea stabilirii locațiilor de rezervă pentru restul secțiilor de votare destinate alegătorilor din stânga Nistrului.
„Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în caz de necesitate, va pune la dispoziția autorității electorale corturi în vederea utilizării acestora în calitate de spațiu al secției de votare. La fel, autoritățile publice locale vor acorda sprijinul necesar și vor asigura tehnic și logistic activitatea birourilor electorale ale secțiilor de votare reamplasate”, a adăugat Pavel Postica.
Pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie vor fi deschise 12 secții de votare, destinate exclusiv cetățenilor Republicii Moldova domiciliați în localitățile din stânga Nistrului și în municipiul Bender, aflate provizoriu în afara controlului efectiv al autorităților constituționale.
Drept temei pentru constituirea secțiilor de votare au fost datele din Registrul de stat al alegătorilor, raportate la dinamica participării votanților din localitățile din stânga Nistrului la ultimele trei scrutine.
Potrivit datelor statistice, la alegerile parlamentare anticipate din 2021 au votat mai puțin de 30 000 de alegători din regiunea transnistreană, iar la prezidențialele din 2024 – aproximativ 26 000. În această perioadă a scăzut și numărul secțiilor deschise – de la 41, în 2021, la 30, în 2024.