Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Partidul „Moldova Mare” atârnă de un fir subțire: formațiunea rămâne, deocamdată, în cursa electorală, dar CEC așteaptă decizia instanței după ce a anulat înregistrarea formațiunii pentru fraude financiare și coruperea alegătorilor

Partidul „Moldova Mare”, condus de Victoria Furtună, este, în continuare, înscris în cursa electorală pentru alegerile parlamentare. Despre aceasta a anunțat președinta Comisiei Electorale Centrale, Angelica Caraman, în cadrul unui briefing susținut în această dimineață.

Potrivit șefului CEC, organul electoral așteaptă pronunțarea deciziei instanței de judecată pentru a exclude formațiunea din cursă.

De menționat că vineri, 26 septembrie, CEC a decis anularea înregistrării partidului „Moldova Mare” în calitate de concurent electoral la alegerile parlamentare din 28 septembrie.

Decizia Comisiei a fost luată urmare a examinării sesizărilor depuse de către: Partidul Social Democrat European, Inspectoratul de Poliție Orhei, Inspectoratul Național de Investigații, Direcția de Poliție a Unității Teritoriale Autonome Găgăuzia, Inspectoratul de Poliție Bălți, Centrul Național Anticorupție, precum și a informației prezentate de către Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova.

Motivele invocate țin de folosirea fondurilor financiare și materiale nedeclarate de către concurentul electoral în rapoartele privind gestiunea financiară, utilizarea mijloacelor financiare din străinătate, oferirea alegătorilor banilor, bunurilor, prestarea serviciilor sau acordarea de foloase în scopul determinării alegătorului să își exercite drepturile electorale, participarea în cadrul unui bloc electoral camuflat cu reprezentanții partidelor politice ale căror activitate a fost limitată urmare a recunoașterii acestora ca fiind succesori ai unui partid politic declarat neconstituțional.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button