VIDEO Emilian Crețu a spus „NU” PAS-ului: „Am fost onorat de invitație, dar nu vreau să fiu deputat doar de bifă”
Actorul și prezentatorul TV Emilian Crețu a recunoscut că a fost invitat să candideze la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). El susține însă că a refuzat propunerea, motivând că nu este pregătit să devină deputat și nu dorește să facă acest pas „doar de bifă”.
Emilian Crețu a fost întrebat de un urmăritor de pe rețelele de socializare dacă regretă că nu s-a regăsit pe lista PAS la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, el a spus că ar fi fost invitat să candideze, însă că ar fi refuzat propunerea.
„Eu am fost invitat, dragii mei, de către doamna președintă, am fost onorat, cu această propunere, i-am zis că îmi pare rău, refuz. Nu că eu nu vreau sau nu știu ce, eu nu sunt pregătit să fiu deputat. Eu încă simt că sunt crud să mă duc acolo și să fiu doar de bifă, doar din motiv că sunt popular și am mulți urmăritori. Eu când o să simt că trebuie să fiu, atunci o să fiu, și o să fiu foarte bine, mersi. Dar așa, de bifă, nu”, a declarat Emilian Crețu.
Actorul a respins și speculațiile potrivit cărora ar fi fost supărat pe Partidul Acțiune și Solidaritate.
„Înțeleg că gurile rele au tot hămăit că Emilian Crețu e supărat pe PAS că nu l-a luat deputat sau că l-a luat și a cerut prea mulți bani. Am ales să nu zic nimic până la alegeri, pentru că nu era cazul să dau apă la moară. Am fost invitat de doamna președintă Maia Sandu, am fost onorat cu această propunere. I-am zis că refuz, pentru că nu sunt pregătit să fiu deputat, simt că sunt crud și nu vreau să mă duc acolo doar pentru prezență. Așa că, deștepții care știu despre cât sunt de frustrat că nu sunt pe lista de deputați, stați acolo. Nu am vrut eu să fiu. Eu deputat-galocikă nu o să fiu niciodată. Dar mai repet, sunt onorat că am primit această propunere de la doamna președintă, pe care tot timpul am stimat-o și o voi stima, dar nu simt că acuma e momentul”, a declarat Emilian Crețu.
Emilian Crețu, care este urmărit de peste 586 de mii de utilizatori doar pe Instagram, a susținut-o pe șefa statului, Maia Sandu, în turul doi al alegerilor prezidențiale din 2024. El spunea atunci că PAS nu merită să fie la guvernare din cauza nenumăratelor greșeli făcute, dar, cu toate acestea, o va vota pe Maia Sandu, care ar fi „o punte” care va lega țara noastră de Uniunea Europeană.