Cine se teme de unionism? Războiul identitar al Rusiei împotriva Republicii Moldova
Victoria decisivă a Partidului Acțiune și Solidaritate în aceste alegeri a asigurat Republicii Moldova o guvernare viitoare pro-europeană, orientată totodată spre România. În acest context, a apărut în spațiul public o dezbatere privind relațiile dintre cele două state românești, de această dată în România, unde o parte dintre internauți s-au declarat ofensați de discursul Președintelui adresat cetățenilor moldoveni, prin utilizarea sintagmelor „Basarabia” și „basarabeni”, catalogate ca fiind nediplomatice și chiar revizioniste.
Pentru început, trebuie sa ne raportăm la câteva repere istoriografice, pentru a înțelege mai bine contextul statului cunoscut astăzi drept Republica Moldova. În primul rând, Basarabia este denumirea istorică a teritoriului anexat de Imperiul Rus de la Voievodatul Moldovei prin Pacea de la București din 16 mai 1812. Această anexare a durat până la 2 decembrie 1917, când regiunea și-a declarat independența față de nou-creata Republică Rusă, timp în care fusese colonizată și supusă unui proces de rusificare de către administrația imperială țaristă. Momentul independenței nu a durat decât câteva luni, pe fundalul războiului civil rus (1917-1922). Astfel, după o perioadă de negocieri, la 27 martie 1918, în prezența prim-ministrului României, Alexandru Marghiloman, 86 dintre cei 135 de membri prezenți ai Sfatului Țării au votat unirea necondiționată a Basarabiei cu România.
Trecerea de la autocrația țaristă la monarhia constituțională română a fost una complexă, noua provincie moștenind de la ruși cea mai ridicată rată a analfabetismului din România, precum și prezența elementelor revoluționare marxiste, care au generat o criză de securitate internă. Ca urmare a înțelegerii dintre URSS și Germania nazistă, la 28 iunie 1940, printr-un ultimatum sovietic, România a pierdut teritoriul dintre Prut și Nistru, care a fost ocupat de tancurile Armatei Roșii, rezultând într-o nouă administrație străină. Astfel, după 22 de ani de administrație civilă românească, Basarabia a suferit o modificare teritorială și toponimică, devenind Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.
În următorii 51 de ani, basarabenii au fost martorii unor crime împotriva umanității greu de conceput, printre care: valurile de deportări staliniste (1941-1951), foametea organizată din 1946-1947, soldată cu un număr estimat de 115.000–300.000 de victime și discriminarea românilor băștinași pe criterii lingvistice, etnice și sociale. Totodată, autoritățile sovietice au interzis utilizarea sintagmei „limba română”, înlocuind-o cu „limba moldovenească”, iar termeni precum „Basarabia” sau „România Mare” au fost eliminați din manualele de istorie, în încercarea de a șterge identitatea națională a românilor.
În această ordine de idei, unionismul a apărut ca o reacție democratică și unilaterală a românilor din RSS Moldovenească la procesul de dezintegrare a URSS și a rămas, de atunci, întipărit în mentalul colectiv basarabean, în pofida obstacolelor politice și ideologice. Curentul civic unionist a fost, o lungă perioadă, criticat de politicienii rusofili de la Chișinău, precum foștii președinți Vladimir Voronin și Igor Dodon, sau desconsiderat de politicieni cu ambiții pur economice și mai puțin patriotice, drept o idee învechită.
Referitor la controversa mediatică actuală, trebuie precizat că termenul „moldovean/moldoveni” este prea ambiguu, întrucât include și românii care locuiesc în regiunea istorică Moldova, din România. Pe de altă parte, o adresare neutră, de tipul „cetățeni ai Republicii Moldova”, nu ar fi produs impactul dorit, întrucât electoratul cu orientare pro-rusă nu ar fi fost convins să susțină o opțiune politică diferită de tradiționala stânga eurosceptică.
La momentul publicării mesajului electoral, segmentul de dreapta era divizat, iar utilizarea retoricii unioniste a avut rolul de a mobiliza electoratul care se identifică drept român și folosește termenul „basarabean” ca parte a propriei identități. Astfel, discursul președintelui a contribuit la consolidarea susținerii pentru traiectoria pro-europeană.
În loc de concluzie, trebuie subliniat faptul că în Republica Moldova, atât înainte cât și după victoria PAS, nu a existat o controversă reală cu privire la adresarea președintelui României. Electoratul pro-european este familiarizat și receptiv la retorica fraternă venită de la București. Mai mult decât atât, nucleul dur al acestui electorat, care susține integrarea europeană, a salutat discursul președintelui ca pe un gest de solidaritate și patriotism. Dacă cineva ar fi avut motive de iritare, aceștia ar fi, pe de o parte, oficialii Federației Ruse, stat care de peste 30 de ani ocupă ilegal o parte din teritoriul Republicii Moldova și se află într-un conflict militar deschis cu Ucraina, iar pe de altă parte, anumiți habotnici progresiști care privesc cu suspiciune orice formă de patriotism.
