Anatol Șalaru, despre arsenalul nuclear al Rusiei: E o poveste. Putin încearcă să bage frica în europeni
Vladimir Putin este disperat și recurge, ca de fiecare dată, la amenințarea nucleară pentru a crea panică în lume, deși Rusia nu ar mai deține armele avansate pe care le proclamă. Fostul ministru al Apărării al Republicii Moldova, Anatol Șalaru, susține că multe din așa-zisele inovații militare rusești sunt doar „desene animate”, iar adevărata miză a liderului de la Kremlin este instalarea fricii în rândul populației europene.
„Astăzi noi vedem că Putin este deranjat, este supărat și a recurs la ultima lui metodă – amenințarea cu arma nucleară. El în arsenalul lui nu mai are cu ce. De exemplu cu ‘Oreșnicul’ despre care s-a vorbit, au lansat câteva și au explodat după lansare. Nu are Putin armele despre care vorbește de mai mult de 10 ani”, a declarat Anatol Șalaru, în cadrul unei emisiuni de la Euronews.
Armele nucleare au nevoie de o întreținere periodică, iar după destrămarea URSS, nu s-au mai efectuat teste, iar specialiști în domeniu erau doar în Ucraina, susține fostul ministru al Apărării.
„Armele nucleare rusești erau deservite în Ucraina, fiindcă acolo erau specialiști. Deci astea, la o anumită perioadă se schimbă. Se schimbă uraniul sau pe ce bază sunt, încărcătura nucleară, fiindcă ele își pierd din eficacitate. Există perioada asta de înjumătățire. Nu s-au mai făcut teste nucleare din timpul Uniunii Sovietice. Nu s-a făcut nimic. Deci ce spune el că sunt foarte moderne, este o poveste”, a spus Șalaru.
Anatol Șalaru asigură că toate armele „invincibile”, despre care povestește Putin, fac parte, de fapt, din strategia lui de blufare.
„La fel, toate armele despre care a povestit Putin, noi le-am văzut doar în desene animate. Putin încă cu vreo 10 ani urmă a ieșit cu declarații, că are 5 arme pe care nu le are nimeni, rachete, de tot felul, dar nu le-a văzut nimeni. Și toate astea au fost desene animate. Cineva spunea că centrul cinematografic care face desenele animate în Rusia este partenerul principal al Ministerului Apărării. Că acel centru le desenează armele, le desenează rachetele. Și unii cred, chiar cred, că armele zboară cu o viteză cum nu mai există. Dar în realitate aceste rachete nu există. ‘Oreșnicul’, au încercat mai multe ori, l-au lansat și a explodat. Nu a ajuns niciunul. Credeți că dacă Putin le-ar avea, nu le-ar folosi? Desigur că le-ar folosi”, a adăugat Șalaru.
Amenințările cu arma nucleară fac parte din practica obișnuită a lui Putin, în special în momente de tensiune sau atunci când acesta simte că pierde controlul.
„El acum este disperat și încearcă să amenințe nu doar Statele Unite sau liderii țărilor europenei, el încearcă să amenințe, să bage frica în cetățenii Europei”, a conchis Anatol Șalaru.