ExternePublicații

Alegeri parlamentare în Cehia. Partidul lui Andrej Babiš, un miliardar populist judecat pentru corupție, a câștigat cu 34,7%

Andrej Babiš revine în forță pe scena politică cehă. Partidul populist ANO 2011 a câștigat alegerile parlamentare din Cehia cu 34,7% din voturi, deschizând calea formării unui posibil guvern minoritar cu sprijinul extremei drepte. Rezultatul indică o potențială reorientare geopolitică a țării, stârnind îngrijorări la Bruxelles privind viitorul sprijinului pentru Ucraina și al relației Cehiei cu Uniunea Europeană.

Prezența la vot a fost de aproape 69%, transmite G4media.ro. Pe locul doi s-a clasat cu 23,2% coaliția politică reprezentată de premierul Petr Fiala, SPOLU, în timp ce stânga reprezentată de „Stačilo” n-a intrat în Parlament, obținând doar puțin peste 4% din voturile cehilor.

Alegerile au fost cruciale pentru parcursul țării, iar formarea viitorului guvern depinde de nominalizarea pe care o va face președintele pro-UE și pro-NATO, Petr Pavel.

Cehii i-au ales sâmbătă doar pe cei 200 de deputați ai camerei inferioare a Parlamentului de la Praga, urmând ca senatorii să fie aleși ulterior, printr-un alt sistem de vot, uninominal.

Andrej Babis este un aliat al lui Viktor Orban din Ungaria în grupul „Patrioții pentru Europa” din Parlamentul European și a adoptat o poziție ambivalentă cu privire la ajutorul acordat Ucrainei, îndepărtându-se de guvernul Fiala, care a adoptat rapid o poziție fermă de sprijinire a Kievului după atacul Rusiei din 2022.

Deși au donat mai puțin decât alții din punct de vedere financiar, cehii au fost printre primii care au dat ucrainenilor tancuri și vehicule de luptă și au înființat „Inițiativa cehă”, reunind oameni de afaceri și oficiali din domeniul apărării pentru a găsi milioane de proiectile de artilerie în întreaga lume pentru Kiev, cu finanțare din partea țărilor occidentale. Babis promite să pună capăt acestui proiect, spunând că este prea scump și că dorește ca NATO și UE să se ocupe de Ucraina.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button