Daniel Vodă, după ce Rusia a interzis importul unui lot de mere din R. Moldova: „Mărul moldovenesc rămâne un produs de calitate, gustos și demn, la fel ca oamenii care îl cresc”

Guvernul Republicii Moldova critică decizia Federației Ruse de a bloca importul a 20,5 tone de mere moldovenești, calificând acțiunea Moscovei drept un nou instrument de șantaj politic.
Potrivit autorităților ruse, lotul de mere a fost oprit la frontieră pe motiv că eticheta produselor nu corespundea certificatului fitosanitar, însă Chișinăul afirmă că nu a primit nicio notificare oficială în acest sens. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a acuzat Rusia că folosește din nou agricultura moldovenească drept mijloc de presiune politică.
„Mărul moldovenesc este recunoscut și apreciat în întreaga lume. Produsele noastre sunt crescute cu grijă de către fermieri și exportate în zeci de țări din Uniunea Europeană, Orientul Mijlociu și alte piețe unde contează calitatea. Am aflat aseară că Moscova a blocat la frontiera Rusiei un lot de 20 de tone de mere, invocând nereguli. Guvernul, prin intermediul Ministerului Agriculturii, a verificat această informație și, la această oră, nu s-a constatat nicio notificare oficială despre această decizie. Vreau să punctez că, de prea multe ori, producția moldovenească, spre regret, a fost utilizată ca element de șantaj politic — când nu le-a convenit, au zdrobit cu buldozerele producția muncită din greu de fermierii din R. Moldova”, a declarat Daniel Vodă în urma ședinței Guvernului.
El a îndemnat agricultorii și exportatorii să semnaleze autorităților cazurile de abuz. „Instituțiile responsabile vor căuta soluții și vor deschide piețe acolo unde merele moldovenești sunt respectate, nu umilite”, a subliniat reprezentantul Guvernului.
„Pentru agricultorii și exportatorii noștri, care urmăresc cu interes, mai ales acum când roada este culeasă, aceste noutăți — vă încurajăm să semnalați cazurile de abuz către Ministerul Agriculturii. Doamna ministru și toți colegii sunt conectați și pot colecta aceste informații. Nu ezitați să ne contactați direct. Instituțiile responsabile vor căuta soluții și vor examina cazurile în parte. Desigur, vom continua munca colectivă împreună cu alte instituții ale statului pentru a duce merele noastre acolo unde sunt respectate și nu umilite, așa cum se întâmplă în asemenea comunicate precum cel al Rospotrebnadzor. Vreau să reamintesc că mărul moldovenesc rămâne un produs de calitate, gustos și demn, la fel ca și oamenii care îl cresc. Invit toți conaționalii noștri să cumpere și să consume produsul autohton și să susțină producătorii noștri”, a mai precizat Daniel Vodă.
În ultimii ani, Federația Rusă a instituit în repetate rânduri restricții asupra produselor agricole moldovenești, invocând motive tehnice sau fitosanitare, însă Chișinăul și experții economici au calificat aceste măsuri drept embargouri cu substrat politic.
Amintim că, în decembrie 2023, Rusia a interzis complet importul de legume și fructe din R. Moldova, sub pretextul că ar fi fost depistate organisme dăunătoare. Ulterior, unele forțe pro-ruse de la Chișinău au anunțat că au discutat cu Moscova despre posibilitatea de a permite exportul produselor doar pentru anumiți producători din zone geografice selectate ale Republicii Moldova.