InternePublicațiiRomânia

VIDEO | Ștefan Bejan: Republica Moldova rămâne principala prioritate a României în politica externă, indiferent de guvernare

Republica Moldova rămâne principala prioritate a României în materie de politică externă, indiferent de guvernarea de la București sau Chișinău. Opinia aparține expertului Comunității Wathdog Ștefan Bejan și a fost exprimată în cadrul dezbaterii publice „În Europa, cu sprijin românesc multilateral”, organizată de Agenția de presă IPN.

Ștefan Bejan a subliniat că România reprezintă cel mai important partener strategic al Republicii Moldova pe drumul său european. Legăturile culturale, lingvistice și istorice dintre cele două state justifică sprijinul constant pe care Bucureștiul îl oferă Chișinăului în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

„Republica Moldova este cel de-al doilea stat românesc și este normal ca în parcursul nostru european să mizăm pe suportul venit de la București. România este cel mai apropiat prieten al nostru. Vorbim aceeași limbă, avea aceeași cultură, aceleași valori. Este normal ca România, fiind parte a Uniunii Europene, să ne ofere tot sprijinul necesar ca și noi să ajungem acolo”, a spus expertul Ștefan Bejan.

Expertul a evidențiat rolul activ pe care europarlamentarii români îl au în susținerea Republicii Moldova la nivel european. Inițiativele legislative și amendamentele promovate de aceștia contribuie la accelerarea procesului de integrare și la obținerea de asistență financiară suplimentară din partea Uniunii Europene.

„România are acum 33 de deputați în Parlamentul European. Acești deputați pot veni și vin cu inițiative legislative, care ajută Republica Moldova prin suport concret. Ultima inițiativă este a lui Victor Negrescu, deputat în Parlamentul European, care a colectat 55 de semnături și a cerut Uniunii Europene să deschidă cât mai rapid negocierile de aderare. Anterior, unul dintre prietenii Republicii Moldova, eurodeputatul român, Siegfried Mureșan, a venit cu diferite amendamente la bugetul Uniunii Europene, astfel încât să fie oferit Republicii Moldova suport financiar suplimentar”, a punctat Ștefan Bejan.

Ștefan Bejan a menționat că sprijinul României față de Republica Moldova nu depinde de contextul politic. Bucureștiul a demonstrat, inclusiv în momente de criză, că tratează relația cu Chișinăul drept o prioritate absolută a politicii sale externe.

„Indiferent de culoarea politică de la Chișinău și București, România este avocatul numărul unu al Republicii Moldova. Adică, sprijină necondiționat Republica Moldova. Am avut situația din 2020, în plină criză pandemică. Atunci la Chișinău era o guvernare pro-rusă, iar România a oferit doze de vaccinuri, echipamente medicale. Este adevărat că ajutorul a fost recepționat sub podul de la Telecentru, nu în Piața Marii Adunări Naționale, cum ar fi fost normal, dar asta este pe conștiința factorilor decizionali de atunci. La București există o lege nescrisă. Indiferent cine vine la guvernare, Republica Moldova este prioritatea numărul zero pe partea de politică externă”, a mai spus expertul.

Dezbaterea la tema „În Europa, cu sprijin românesc multilateral” este ediția a opta din ciclul „Integrare prin cooperare și informare”. Proiectul este finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button