CNPF avertizează: informațiile despre „încetarea activității TUX” și „returnarea investițiilor” sunt false

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) atenționează populația să nu dea crezare informațiilor apărute recent pe rețelele de socializare, potrivit cărora platforma „TUX” și-ar fi încetat activitatea și ar urma să returneze investițiile utilizatorilor. Autoritatea precizează că aceste mesaje sunt false și pot reprezenta tentative de fraudă.
„Pe rețelele de socializare circulă o informație falsă referitoare la presupusa încetare a activității TUX și o pretinsă posibilitate de returnare a investițiilor. Aceste mesaje false susțin, de asemenea, că anumite structuri internaționale ar colabora cu CNPF în scopul returnării fondurilor către investitori. Acesta este un fals. CNPF nu participă și nu are nicio legătură cu astfel de recomandări, inițiative sau structuri de „returnare a fondurilor” asociate cu TUX”, se arată în comunicatul instituției.
CNPF îndeamnă cetățenii să nu acceseze linkurile din aceste mesaje și să nu distribuie informațiile false, care pot expune alte persoane la riscuri de fraudă. Totodată, instituția recomandă verificarea surselor de informație și raportarea cazurilor suspecte autorităților competente.
Pentru clarificări, cetățenii pot contacta CNPF la numărul de telefon 022 85 95 95 sau la adresa office@cnpf.md
.
Amintim că, pagina piramidei financiare „TUX” din Republica Moldova, care a atras în ultimele luni sute de mii de utilizatori, a fost suspendată și nu mai poate fi accesată.
Platforma TUX Moldova a fost o schemă financiară piramidală care a atras aproximativ 50.000 de moldoveni prin promisiuni de câștiguri rapide de până la 4% pe zi. Utilizatorii erau încurajați să investească sume mici, iar la început aveau acces la plăți pentru a crea impresia unei platforme legitime. În luna octombrie 2025, TUX s-a prăbușit brusc: conturile utilizatorilor au fost blocate, iar banii devenind inaccesibili. Investitorii au primit mesaje prin care li se cerea să depună 100 de dolari pentru a-și păstra conturile active.

