InternePublicații

VIDEO | „Mi-am amintit de experiența mea din 2012. Una dintre întrebări a fost: «A cui amantă sunteți?»” — Maia Sandu, indignată de campania de denigrare la adresa lui Alexandru Munteanu

Președinta Maia Sandu se arată indignată de zvonurile și informațiile interpretate din presă, cu privire la Alexandru Munteanu, care urmează să fie desemnat oficial în funcția de prim-ministru. Sandu a făcut paralelă cu situația în care ea, în 2012, a fost propusă pentru funcția de ministru al Educației și a fost întrebată de unii jurnaliști „a cui amantă sunteți?”. Maia Sandu a declarat că asemenea atacuri sunt menite să discrediteze oamenii competenți și să descurajeze profesioniștii de a se implica în viața publică.

„Am văzut pretenții la faptul că omul pe care îl propunem în această funcție vine din afara țării și mi-am amintit de experiența mea în 2012. Atunci când am devenit ministru al Educației, eu tot am venit din afara țării și pe mine tot nu mă cunoștea nimeni și experiența mea a fost la fel de neplăcută, pentru că una din primele întrebări pe care le-am primit eu de la una din instituțiile de presă a fost: ‘A cui amantă sunteți, pentru că doar așa puteați să ajungeți într-o funcție de ministru?’. Eu, evident, că am rămas șocată, pentru că ai un CV și crezi că CV-ul este destul de convingător ca să nu-ți adreseze cineva asemenea întrebări. Am văzut și acum ce s-a întâmplat în raport cu domnul Munteanu”, a afirmat Maia Sandu la emisiunea „Realitatea te privește” de la Rlive.

„Nu toată lumea înțelege cum funcționează fondurile de investiții. Și multă lume citind acel articol o să creadă ceea ce spune articolul fără să cunoască acele detalii. Acum citind acel articol despre domnul candidat, m-am gândit că noi toți ar trebui să punem în CV o linie nouă în care să spunem că am participat la mai multe proteste organizate de un personaj care peste 20 de ani a fost condamnat la 4 ani de închisoare.

Eu sincer cred că dacă l-am învia din morți pe Ștefan cel Mare, nici el nu ar fi suficient de bun pentru unii conaționali de-ai noștri. Sau pe Charles de Gaulle. Mă rog, ăștia sunt, pe securitate, specialiști. Din economie – Warren Buffett sau George Soros, foarte popular în regiunea noastră. Repet, este bine să vrem să cunoaștem, dar să facem lucrurile corect pentru că nu este atât de simplu să convingi oameni de treabă să vină să-și asume funcții importante”, a conchis Maia Sandu.

Amintim că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat Decretul privind convocarea Parlamentului de Legislatura a XII-a.

Conform documentului, prima ședință a noului Legislativ va avea loc miercuri, 22 octombrie, începând cu ora 10:00. În cadrul acesteia, noii deputați urmează să aleagă organele de conducere și de lucru ale Parlamentului, inclusiv președintele legislativului, precum și să inițieze procedurile pentru formarea și învestirea unui nou Guvern.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button