InternePublicații

VIDEO | Dodon amenință, cu statuia lui Ștefan pe masă: „Noi nu vom vota guvernul Munteanu. Să fie foarte clar!”

Socialistul Igor Dodon a comentat rezultatele alegerilor parlamentare și discuțiile privind posibila desemnare a unui nou prim-ministru. Într-o intervenție publică, liderul socialiștilor și-a început discursul cu un ton autoritar, cu statuia lui Șfetan cel Mare îndreptată spre dânsul, pentru încredere și inspirație, criticând victoria obținută de PAS, punând sub semnul întrebării sustenabilitatea unui viitor guvern și lansând avertismente directe către potențialul candidat la funcția de premier, Alexandru Munteanu.

„Este o noțiune foarte bună, cunoscută, victorie de pir. PAS-ul a obținut o majoritate fragilă, la limită. Au creat din nou așteptări și această majoritate a obținut-o doar prin frica și sperietorile care au fost lansate pe parcursul acestei campanii electorale, cu regret”, se arată convins socialistul.

Dodon spune că rezultatul PAS este „la limită” și avertizează că urmează provocări serioase, pentru care socialiștii sunt deja pregătiți cu un program de guvernare.

„PAS-ul este la limită și vom vedea cum vor trece următoarele etape, problemele destul de nu simple: economice, sociale, energetice. Noi suntem gata să venim cu propuneri, cum mai bine de trecut. Noi am avut pregătit un program de guvernare, în eventuala accedere la guvernare a Partidului Socialiștilor. Noi știm cum se pot rezolva și problemele energetice, și cele economice, și sociale”, a asigurat Dodon.

Fostul președinte a abordat și posibila desemnare a lui Alexandru Munteanu în funcția de prim-ministru, anunțând, dintr-o poziție de învățător, că o meserie bună nu înseamnă și un prim-minsitru bun.

„Eu îl cunosc pe domnul Munteanu. Am avut ocazia să avem contacte și atunci când eram ministrul Economiei, în perioada guvernării dintre 2006-2009. Poate el nu mă ține minte, dar am avut posibilitatea să facem un schimb de opinii. Opinia mea este că domnul Munteanu este un profesionist, este un economist bun. Dar, cum mi-a spus recent un coleg, o bună profesie nu înseamnă neapărat un bun premier”, a declarat fostul președinte.

Dodon pune la îndoială libertatea de acțiune pe care ar putea-o avea un guvern condus de Munteanu, invocând că cel din urmă s-ar putea ciocni cu „dictatura galbenă”.

„Un prim-ministru bun trebuie să aibă mandatul să activeze așa cum consideră el. În funcția de prim-ministru trebuie să fie persoane cu caracter, care pot și insistă pe agenda pe care și-o propun. Va fi în stare domnul Munteanu sau nu? Sau va fi un Drăgălin doi, care a venit încoace cu aspirații, dar s-a terminat cu ce s-a terminat când s-a lovit de realitatea dură, pasistă, galbenă, de cumetrismul din această guvernare?”, a adăugat liderul socialist.

Mai mult, Dodon acuză că încă din momentul în care numele lui Munteanu a fost vehiculat, „grupările din PAS” au început să-l „înece”.

„Tot cei din PAS, grupările din PAS, au început să-l înece. Atacurile în presa galbenă de partid, eu cred că sunt un exemplu suplimentar în acest sens. Se vede foarte clar ce se întâmplă”, a mai spus socialistul.

Dodon a avertizat, autoritar, că partidul său nu va vota guvernul Munteanu. Totodată, i-a sugerat lui Alexandru Munteanu să nu intre într-un joc politic pe care nu-l va putea controla.

„Noi nu vom vota guvernul Munteanu. Să fie foarte clar. Chiar dacă este o candidatură bună, pentru că, să nu fie interpretat greșit, noi, în calitate de opoziție, nu putem și nu vrem să ne asumăm responsabilitatea politică pentru un guvern PAS al Maiei Sandu. Luați în calcul faptul că economia și politica sunt lucruri foarte diferite. Și dumneavoastră intrați într-un joc în care nu cunoașteți toate elementele. Și veți fi jucat de cei care, acum, cu scârț, cu scârț, prin presiuni din partea științei, vă vor vota. Dar pe urmă vă vor pune piedici”, a avertizat liderul socialiștilor.

Conform tradiției, Dodon și-a încheiat discursul „triumfător” cu amenințarea așa-numitei „ucrainizări” a Republicii Moldova.

„Alexandru Munteanu vine din Ucraina. Nu cumva se dorește ucrainizarea Moldovei? Apropo, un lucru foarte important: acolo e război. Acolo este război. Eu nu vreau să dezvolt tema aceasta, nu vreau din nou să vin cu unele lucruri negative, dar este un semn de întrebare. Și pentru foarte mulți din Republica Moldova, acest semn de întrebare a apărut”, a conchis socialistul.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button