InternePublicațiiRomânia

VIDEO | 20 de proiecte de cercetare moldo-române, în derulare la USM. România investește de aproape patru ori mai mult decât Moldova

Universitatea de Stat din Moldova derulează 20 de proiecte comune de cercetare cu România, în cadrul celei de-a doua ediții a competiției „Proiecte complexe bilaterale cu Republica Moldova”. Din totalul de 66 de propuneri depuse, aceste proiecte au obținut finanțare în valoare de peste 57 de milioane de lei, dintre care 45 de milioane vin din partea României, o contribuție de aproape patru ori mai mare decât cea a Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de prorectorul pentru activitate științifică a USM, Georgeta Stepanov, în cadrul unei dezbateri publice organizate de IPN.

Georgeta Stepanov a explicat că proiectele câștigătoare ale ediției a doua a competiției „Proiecte complexe bilaterale cu Republica Moldova” reprezintă un exemplu concret de colaborare științifică între Republica Moldova și România. Finanțarea oferită reflectă interesul ambelor state pentru consolidarea cercetării comune și aplicarea rezultatelor în domenii strategice.

În acest an au fost depuse 66 de proiecte, dintre care 20 au fost validate și astăzi le avem în plină desfășurare. Suma totală oferită pentru realizarea acestor 20 de proiecte este de peste 57 de milioane de lei. Dintre care 12 milioane sunt din partea Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare din Republica Moldova, iar peste 45 de milioane este contribuția României”, a spus profesorul universitar USM, Georgeta Stepanov.

Potrivit Georgetei Stepanov, proiectele finanțate vizează domenii esențiale pentru dezvoltarea durabilă și agricultura. Acestea reflectă prioritățile strategice comune ale celor două state.

Proiectele câștigătoare din această ediție fac parte din principalele domenii ale cercetării. E vorba de sănătate, agricultură durabilă și securitate alimentară, biotehnologii și protecția mediului, provocări societale și altele. Cele mai multe proiecte, tocmai 8 la număr se încadrează în categoria agricultură durabilă și securitate alimentară. Lucru explicat prin faptul că aceasta este o direcție strategică a țării noastre și a României și aici sunt concentrate cele mai mari interese de cercetare”, a precizat doctorul habilitat, Georgeta Stepanov.

Competiția „Proiecte complexe bilaterale cu Republica Moldova” este o inițiativă comună a Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare din Republica Moldova și a Ministerului Educației și Cercetării din România. Programul are scopul de a stimula colaborarea științifică între cercetătorii din ambele țări, prin finanțarea proiectelor comune în domenii de interes strategic.

La USM cercetarea este concentrată, pe de o parte, în institutele de cercetare, ca subdiviziune fără personalitate juridică și în cadrul facultăților tradiționale. Astfel, o parte din proiecte au fost depuse de cercetătorii din cadrul institutelor, altele – din cadrul facultăților. Și facultățile, și institutele de cercetare dispun de bază tehnică-materială care să favorizeze implicarea în astfel de proiecte”, a mai spus Georgeta Stepanov.

Dezbaterea la tema „Beneficiile bilaterale ale cooperării moldo-române în domeniul cercetării” este ediția a zecea din ciclul „Integrare prin cooperare și informare”. Proiectul este finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button