VIDEO | Maia Sandu îl ia peste picior pe Ion Ceban, după ce acesta a propus doi oameni din MAN pentru Guvern: „E ciudat că doar doi oameni de pe lista lor pot face față în Guvern”
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a reacționat ironic la declarațiile făcute de Ion Ceban, primarul capitalei și liderul Mișcării Alternativa Națională (MAN), care și-a exprimat dorința ca viceprimarele Olga Ursu și Angela Cutasevici să facă parte din viitorul Cabinet de miniștri.
„E ciudat că doar doi oameni de pe lista lor pot face față în Guvern. Eu mă gândeam că un lider de partid ar trebui să spună că toți de pe listă pot face față provocărilor din Guvern”, a comentat Maia Sandu la emisiunea „Realitatea te privește” de la Rlive.
Reacția președintei vine după ce Ion Ceban a declarat, în cadrul emisiunii Pe față de la Moldova 1, că și-ar dori ca viceprimarele capitalei să ocupe funcții de miniștri, menționând că sunt „oameni foarte buni și foarte pregătiți”.
„Sunt oameni mult mai buni decât cei pe care-i cunosc că ar râvni sau ar putea ocupa o funcție de ministru. De exemplu, doamna Cutasevici la Ministerul Educației sau doamna Olga Ursu la Ministerul Economiei ori al Finanțelor. Mi-aș dori ca acești oameni sau calitatea acestor oameni să fie prezentă în noua garnitură de miniștri”, a spus Ceban.