Nicușor Dan cere anchetă rapidă după explozia de pe Calea Rahovei: Cei care au știut și nu au acționat trebuie să răspundă

Președintele României, Nicușor Dan, solicită urgentarea anchetei în cazul exploziei devastatoare produse vineri într-un bloc din București, care a provocat moartea a trei persoane, inclusiv a unei tinere însărcinate, și a rănit grav alte 15. Șeful statului denunță un posibil lanț de neglijențe și cere asumarea responsabilității „fără excepție”, în condițiile în care alimentarea cu gaz fusese sistată cu o zi înainte, iar sigiliul ar fi fost rupt ilegal.
„Cer asumarea responsabilității de către toți cei implicați, indiferent că vorbim despre instituții publice sau firme private. Cei care au știut și nu au acționat, cei care au permis, prin inacțiune sau neglijență, ca acest lanț de greșeli să culmineze cu moarte și distrugere, trebuie să răspundă”, a declarat președintele Nicușor Dan.
Acesta a adăugat că „este revoltător și inadmisibil ca, în România anului 2025, siguranța cetățenilor să fie pusă în pericol din cauza neglijenței sau a unor decizii iresponsabile”.
„Nu putem aștepta ani de zile pentru o anchetă care să se încheie în uitare. Cetățenii României așteaptă adevărul și acțiuni concrete”, a subliniat Nicușor Dan.
Președintele a mai afirmat că datele preliminare indică deja faptul că această tragedie putea fi prevenită, adăugând că „nu mai e loc pentru explicații sterile sau pasarea responsabilității”. Explozia s-a produs într-un bloc cu opt etaje, în jurul orei 09:00, distrugând complet apartamentele de la două etaje și afectând structura întregului imobil. Inițial, au fost raportate două victime, ale căror trupuri au fost proiectate în clădirile din apropiere și sunt greu de identificat. Ulterior, sub o placă de beton, a fost descoperit trupul neînsuflețit al unei tinere de 24 de ani, însărcinată în șapte luni, care se afla singură în locuință în momentul deflagrației.
Vineri dimineață, locatarii au reclamat din nou miros de gaz, iar explozia s-a produs înainte ca echipa de intervenție de la Distrigaz să ajungă la fața locului. Există suspiciuni că cineva ar fi redeschis ilegal conducta de gaz, rupând sigiliul aplicat cu o zi înainte. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a preluat ancheta, dosarul fiind instrumentat in rem pentru infracțiunea de distrugere din culpă.
Dintre persoanele rănite și internate în spitalele din București, două au fost supuse unor intervenții chirurgicale, iar mai multe au suferit arsuri severe, potrivit Ministerului Sănătății și reprezentanților Spitalului de Urgență Floreasca. O persoană cu arsuri extinse și multiple traumatisme a fost intubată și transportată sâmbătă la o clinică din Austria.