Alexandru Tănase: Vettingul nu se aplică unei profesii autonome precum avocatura

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, susține că declarația Maiei Sandu privind un posibil vetting al avocaților trebuie înțeleasă ca un mesaj politic, nu ca un proiect legislativ în lucru. Într-o postare publicată pe rețelele sociale, Tănase avertizează că o asemenea măsură ar fi neconstituțională și ar submina independența unei profesii esențiale pentru statul de drept.
„În ultimele zile am fost întrebat de mai mulți jurnaliști despre declarația doamnei președinte Maia Sandu privind ideea unui vetting aplicat avocaților. Cred că această afirmație trebuie privită ca un mesaj politic, menit să atragă atenția asupra necesității unor reforme în avocatură, nu ca o inițiativă legislativă concretă. Declarația a fost făcută într-un context mediatic, nu instituțional, ceea ce indică faptul că vorbim despre o opinie de principiu, nu despre un proiect de lege aflat în lucru”, a explicat Alexandru Tănase.
Chiar dacă sistemul avocaturii are nevoie de îmbunătățiri, ideea unui vetting similar celui aplicat magistraților nu este aplicabilă din punct de vedere constitutional, consideră Tănase.
„Din punct de vedere juridic, vettingul nu poate fi aplicat avocaților. Profesia de avocat este una liberală și independentă, reglementată de lege și organizată autonom prin barouri și Uniunea Avocaților. Avocații nu sunt funcționari publici, nu exercităm putere de stat. Prin urmare, aplicarea unui mecanism de tip vetting, ca în justiție, nu are bază constituțională și ar pune în pericol dreptul la apărare”, a adăugat Tănase.
Fostul judecător constituțional subliniază că orice reformă în acest domeniu trebuie să pornească de la dialog și de la respectul pentru profesia de avocat.
„Sigur că există probleme și în avocatură, ca în orice alt domeniu, dar ele trebuie tratate cu responsabilitate, fără exagerări și fără a discredita o întreagă profesie. Reformele reale se fac cu participarea celor implicați. Principiul „nicio reformă pentru noi, fără noi” trebuie respectat”, a spus Tănase.
Alexandru Tănase se declară optimist că viitorul executiv va aborda subiectul cu maturitate instituțională.
„Sunt încrezător că, după formarea noului guvern, noul ministru al justiției va avea un dialog onest și deschis cu corpul profesional pentru a identifica problemele reale și soluțiile necesare. Avocatura este un pilon al statului de drept. Orice reformă în acest domeniu trebuie să pornească de la acest rol esențial. Eu sunt convins că marea majoritate a avocaților rămâne deschisă pentru dialog și pentru orice demers care are ca scop îmbunătățirea calității actului de justiție, în interesul cetățeanului”, a încheiat Tănase.
Reacția lui Alexandru Tănase vine în urma declarațiilor recente ale președintei Maia Sandu, care a vorbit public despre posibilitatea aplicării vettingului și în cazul avocaților. Ideea a generat îngrijorare în rândul avocaților, iar Uniunea Avocaților din Republica Moldova a calificat propunerea drept o ingerință politică în activitatea unei profesii autonome și a cerut dovezi concrete privind presupusele abuzuri invocate de șefa statului.
One Comment