Ședință de urgență la ANRE după ce SUA au impus sancțiuni companiilor petroliere rusești Rosneft și Lukoil

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) examinează, împreună cu alte instituții de stat, efectele sancțiunilor impuse de Departamentul Trezoreriei SUA împotriva companiilor petroliere rusești Rosneft și Lukoil, prin intermediul Biroului pentru Controlul Activelor Străine (OFAC). Scopul analizei este de a evalua potențialul impact al acestor măsuri asupra pieței produselor petroliere din Republica Moldova.
În acest context, conducerea ANRE a convocat de urgență, astăzi, reprezentanții companiei Lukoil-Moldova, pentru a clarifica situația actuală a companiei la nivel organizațional, precum și pașii care urmează să fie întreprinși în noul context internațional.
„ANRE, în calitate de autoritate care promovează politica unitară a statului pe piața produselor petroliere, monitorizează cu atenție evoluțiile internaționale și va întreprinde întregul set de măsuri disponibile, în limitele competențelor legale, pentru a asigura în continuare predictibilitatea, stabilitatea și securitatea aprovizionării țării cu produse petroliere”, se arată într-un comunicat al instituției.
Amintim că SUA au introdus miercuri noi sancțiuni economice împotriva Rosneft și Lukoil, acuzând Rusia de lipsă de angajament față de procesul de pace în Ucraina. Potrivit unui comunicat al Departamentului Trezoreriei SUA, sancțiunile au fost impuse prin intermediul Oficiului pentru Controlul Activelor Străine (OFAC), în cadrul ordinului executiv E.O. 14024. Măsurile vizează atât companiile-mamă, cât și numeroase filiale din sectorul energetic rus.
2 Comments