Judecătorii beți de la Soroca, care ar fi bătut un angajat al unei stații PECO, sunt cercetați penal

Ministra în exercițiu a Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a confirmat că, în noaptea de 9 octombrie, la stația PECO „Vento” din municipiul Soroca, trei magistrați de la Judecătoria Soroca Ghenadie Tocaiuc, Dinu Brașoveanu și Ghenadie Purici, aflați în stare de ebrietate, au agresat un angajat al stației, au provocat un scandal și, potrivit surselor, unul dintre ei ar fi urcat băut la volan, provocând un accident rutier. Poliția a intervenit la fața locului în urma unui apel la 112, iar cazul a fost transmis procurorului pentru examinare.
„După cum cunoașteți, poliția a acționat prompt urmare a unui apel la 112. Respectiv, s-a asigurat documentarea a tuturor faptelor la fața locului, inclusiv controlul într-o instituție medicală a nivelului de alcoolemie. Toate aceste materiale sunt transmise procurorului și deja procurorul urmează să examineze cauza în dependență de probatoriu și toate circumstanțele faptei”, a declarat ministra în exercițiu a Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin.
Cei trei ar fi agresat un operator al stației, iar unul dintre ei, fiind în stare de ebrietate la volan, ar fi provocat un accident. Informațiile au fost confirmate și de sursele PulsMedia.MD din cadrul Procuraturii Soroca, care ar fi inițiat o cauză penală în acest sens.
Aceștia l-ar fi lovit și îmbrâncit pe angajat, dar și ar fi distrus bunurile de pe teritoriul stației PECO. La fața locului a fost nevoie de intervenția poliției pentru a calma spiritele.
Când a văzut poliția, judecătorul Ghenadie Tocaiuc ar fi urcat într-un automobil de marca Volkswagen și a încercat să dea bir cu fugiții de la fața locului, însă din cauza că era mort de beat, acesta a pierdut controlul volanului și s-a izbit în bordură.
Magistratul Tocaiuc a refuzat să fie testat cu aparatul Drager, dar și ar fi încercat să-i intimideze pe oamenii legii prezentându-le legitimația de judecător. Acest ar fi cerut să fie dus la spital pentru a-i fi prelevate probe de sânge, iar mașina acestuia a fost transportată la parcarea specială.
Sursele PulsMedia.MD din cadrul Procuraturii Soroca susțin că în urma rezultatelor de laborator s-a stabilit că acesta avea o concentrație de alcool de 2,87 g/l în sânge, asta în timp ce conform legislației în vigoare concentrația de alcool de 0,7 g/l în sânge se consideră cu grad avansat.
One Comment