Alexandru Munteanu, după consultările cu reprezentanții ONG-urilor din țară: Am abordat teme importante precum reforma justiției și procesul de vetting, dezvoltarea economică și securitatea energetică

Reforma justiției, dezvoltarea economică, securitatea energetică și incluziunea socială. Sunt câteva dintre subiectele abordate de candidatul desemnat la funcția de prim-ministru, Alexandru Munteanu, într-o nouă rundă de consultări publice, de această data cu reprezentanții organizațiilor neguvernamentale din țară. Munteanu a subliniat că își propune să construiască un model de guvernare deschis, participativ și bazat pe parteneriatul cu societatea civilă.
Potrivit oficialului, în cadrul întrevederii au fost analizate mai multe subiecte de interes public, cu accent pe domenii strategice pentru viitorul guvern.
„Am abordat teme importante precum reforma justiției și procesul de vetting, dezvoltarea economică și securitatea energetică, oportunitățile de dezvoltare pentru tineri și drepturile persoanelor cu dizabilități. La fel, am discutat și despre dezvoltarea turismului și politicile de mediu”, a precizat Munteanu.
După consultările cu reprezentanții societății civile, Munteanu a dat asigurări că propunerile venite din partea sectorului asociativ vor fi luate în considerare la elaborarea programului de guvernare.
„Mulțumesc participanților pentru recomandări. Vom continua acest dialog pentru ca viitorul program de guvernare să includă cât mai multe idei consultate cu societatea civilă”, a mai adăugat Munteanu.
Tot luni, Alexandru Munteanu a avut și consultări cu reprezentanții Congresului Autorităților Locale din Moldova, unde s-a discutat despre reforma administrației publice locale și consolidarea autonomiei autorităților de la nivel local.