Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

VIDEO | Renato Usatîi critică Programul de Guvernare al lui Munteanu și cere amânarea votului în Parlament

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat că formațiunea sa va solicita amânarea ședinței Parlamentului în care urmează să fie cerut votul de încredere pentru Guvernul condus de premierul desemnat Alexandru Munteanu. Declarația vine după consultările purtate miercuri cu candidatul la funcția de prim-ministru.

„Chiar dacă am avut mai puțin de 24 de ore de când a fost prezentat acest program, am venit cu un șir de constatări și un șir de întrebări. Este un program bine structurat, pe capitole, cu multe numerice și limbaj proeuropean, însă lipsesc costurile totale și sursele financiare”, a declarat Usatîi.

Potrivit acestuia, documentul prezentat de Munteanu „a fost elaborat în grabă, are foarte multe lacune, neclarități, lipsă de termene de realizare și lipsa mecanismelor de implementare”.

„Partidul Nostru consideră că acest program necesită multe completări, iar unele puncte trebuie revizuite”, se mai arată în comunicatul semnat de Renato Usatîi.

În acest context, partidul a anunțat că va propune joi, la ședința Biroului Permanent al Parlamentului, amânarea votului de încredere pentru Guvernul Munteanu, planificat de majoritatea PAS pentru vineri.

„PAS se grăbește cu numirea noului Guvern la ședința de vineri. Credem că ‘graba strică treaba’”, a afirmat liderul Partidului Nostru.

Totodată, Usatîi a propus premierului desemnat formarea unui grup de lucru comun, care să includă reprezentanți ai fracțiunilor parlamentare, partidelor extraparlamentare și experți din diferite domenii, pentru a elabora un Program Național de guvernare.

Declarația se încheie cu solicitarea adresată lui Alexandru Munteanu și echipei sale „de a oferi răspunsuri scrise la întrebările și observațiile formulate, până la ședința Parlamentului de votare a Guvernului”.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button