Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Fosta soție a lui Vlad Plahotniuc pierde procesul privind ridicarea sechestrului de pe bunuri. Instanța a declarat acțiunea inadmisibilă

Oxana Childescu, fosta soție a lui Vlad Plahotniuc, a pierdut în primă instanță procesul prin care cerea ridicarea sechestrului de pe mai multe bunuri înscrise pe numele său. Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a declarat acțiunea inadmisibilă, după ce procurorii au argumentat că adevăratul beneficiar al acestor proprietăți este fostul lider democrat, aflat în detenție și judecat în mai multe dosare penale, inclusiv în cel privind Furtul miliardului, notează anticoruptie.md.

La sfârșitul lunii mai 2020, Judecătoria Chișinău a aplicat sechestru pe 10 dintre imobilele deținute de fostul lider al PDM, Vladimir Plahotniuc, în valoare de peste 33 de milioane de lei. Instanța a respins însă cinci demersuri ale procurorilor anticorupție privind aplicarea sechestrului asupra bunurilor, estimate la 7,7 milioane de euro, deținute de Plahotniuc în afara Republicii Moldova. Magistrații au admis doar un demers din cele șase privind aplicarea sechestrului asupra imobilelor lui Plahotniuc. Astfel, sechestrul a fost aplicat pe șase apartamente și patru încăperi comerciale. Judecătoria Chișinău a respins atunci demersurile privind aplicarea sechestrului pe vilele deținute de Plahotniuc în  Elveția, Franța și România, cinci autoturisme și o barcă, înregistrate în Elveția, precum și patru autoturisme înregistrate în Republica Moldova.

Procurorii au depus recurs împotriva hotărârii judecătorului de instrucție prin care demersurile de aplicare a sechestrului pe bunurile de peste hotare ale fostului lider al democraților, Curtea de Apel Chișinău a respins însă, ca neîntemeiat, recursul acuzatorilor.

În luna iunie 2023, Curtea Supremă de Justiție a respins o altă cerere de strămutare depusă de apărătorul fostului lider democrat, Vlad Plahotniuc. Avocatul Lucian Rogac a solicitat ca examinarea recursului  împotriva încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana din  25 septembrie 2020, prin care a fost autorizată aplicarea sechestrului pe o parte din bunurile lui Plahotniuc, să fie preluată de o altă instanță egală în grad. Magistrații CSJ au conchis că motivul invocat de „neîncredere în judecători” nu este unul întemeiat și au dispus judecarea cauzei în continuare la Curtea de Apel Chișinău.

În septembrie 2023, vila de milioane din Elveția a fostului lider democrat, Vlad Plahotniuc a fost pusă sub sechestru. Bunul este, la fel, adjudecat în instanță de fosta sa soție.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button