Vasile Tarlev salută desemnarea lui Alexandru Munteanu, dar condiționează sprijinul politic. Deputatul vrea să activeze în Comisia pentru politică externă sau buget și finanțe

Deputatul neafiliat Vasile Tarlev salută desemnarea lui Alexandru Munteanu în funcția de prim-ministru, apreciind faptul că acesta provine din mediul de afaceri. Totuși, parlamentarul afirmă că sprijinul său pentru viitorul Guvern va depinde de deschiderea premierului desemnat față de o serie de propuneri care, potrivit lui, ar putea face activitatea Executivului mai eficientă.
„Până la ziua de astăzi, după cum cunoașteți, nu este aprobată componența deputaților în diferite comisii. Am fost întrebat la care comisie aș putea fi parte. Am spus că pot face față în oricare comisie din Parlament, dar de preferat pentru mine ar fi Comisia pentru politică externă sau cea pentru buget și finanțe. Acum suntem în discuții cu conducerea Parlamentului, vom vedea ce va decide Biroul permanent și ne vom conforma”, a declarat Tarlev.
Deputatul s-a arătat deschis să contribuie la activitatea legislativă „în orice domeniu necesar”, dar consideră că experiența sa administrativă și economică ar fi mai utilă în comisiile menționate.
La consultările de miercuri cu premierul desemnat Alexandru Munteanu au participat mai multe formațiuni politice. Partidul „Democrația Acasă” și Partidul Nostru au cerut amânarea votului de învestitură, în timp ce Blocul „Alternativa” nu a luat încă o decizie privind susținerea Guvernului. Pe de altă parte, Partidul Comuniștilor și Partidul Socialiștilor au anunțat că nu vor vota echipa guvernamentală la ședința Parlamentului de vineri.