Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Republica Moldova – parte a Grupului de experți la nivel înalt privind Fortificarea Rezilienței în Europa de Est

Republica Moldova a fost inclusă în Grupul la nivel înalt de experți privind fortificarea rezilienței în Europa de Est, o platformă strategică europeană care reunește specialiști din statele membre ale Uniunii Europene și din țările candidate la aderare.

Scopul acestui format este de a sprijini armonizarea legislațiilor naționale cu Regulamentul UE privind serviciile digitale și de a consolida capacitatea statelor din regiune de a contracara dezinformarea și riscurile din mediul online.

„Zona Europei de Est este constant expusă narațiunilor conflictuale și discursurilor manipulatorii, menite să submineze încrederea în instituții și în media, să exploateze polarizarea politică și să inducă în eroare publicul, prin atacuri deliberate întreprinse împotriva surselor de informare credibile și autentice, – de aceea o aplicabilitate adaptată specificului acestei zone a prevederilor DSA este oportună și nu suportă amânare”, se arată în într-un comunicat al Consiliului Audiovizualului.

În prima etapă de activitate a Grupului de experți privind fortificarea rezilienței în Europa de Est au fost elaborate două documente de politici – Recomandări pentru legiuitori și regulatori din statele candidate la aderare în domeniul managementului riscurilor sistemice în perioadele electorale și Cadrul pentru organizațiile societății civile privind procesul de evaluare a riscurilor generate de „Platformele Online Foarte Mari”.

A doua etapă va fi axată pe crearea unui repozitoriu al provocărilor și al soluțiilor menite să susțină inițiativele de reforme, să armonizeze cadrul legal național, să faciliteze schimbul de experiență între țările candidate la aderare și să elaboreze mecanisme care să reflecte realitățile din regiune.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button