Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Judocanul Mihail Latîșev, angajat al Poliției de Frontieră, a cucerit argintul la Campionatul European U23, competiție găzduită în premieră în R. Moldova

Pe 1 noiembrie, judocanul Mihail Latîșev, angajat al Poliției de Frontieră, a urcat pe podiumul Campionatului European de Judo U23 — ediție găzduită în premieră în R. Moldova.

Judocanul Mihail Latîşev (90 kg), în finala de la Chişinǎu, a fost învins în timpul suplimentar de georgianul Georgi Jabniashvili. Sportivul originar din Bălți a repurtat victorii cu sârbul Miljan Radulj, croatul Lovre Mrkovic, azerul Vugar Talibov și germanul Lasse Schriever, potrivit Olympic Moldova.

Mihail Latîșev, în vârstă de 21 de ani, a câștigat medalia de aur la ediția trecută a Campionatului European U23.

„În spatele medaliei stau nenumărate ore de pregătire, sacrificii și o motivație limpede: să reprezinte cu demnitate țara și instituția pe care o servește. Din numele întregii echipe a Poliției de Frontieră, îi aducem felicitări lui Mihail Latîșev și aprecierea pentru modul în care a dus, cu profesionalism și respect, numele instituției pe podiumul european”, potrivit comunicatului Poliției de Frontieră.

Competiția a reunit 308 sportivi din 37 de țări, iar Mihail a reușit să se claseze pe locul II, oferind încă o demonstrație clară că perseverența, disciplina și munca riguroasă pot transforma ambiția în performanță reală, a scris Poliția de Frontieră.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button