Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Aeroportul Internațional „Eugen Doga” Chișinău lansează licitația pentru reconstrucția și extinderea terminalului de pasageri

Aeroportul Internațional „Eugen Doga” Chișinău a anunțat demararea procedurii de licitație publică pentru reconstrucția și extinderea clădirii terminalului de pasageri, proiect care prevede replanificarea parțială a încăperilor și extinderea acestora.

Potrivit informațiilor oferite de reprezentanții instituției, în cadrul licitației va fi selectată compania care va propune cel mai avantajos preț pentru executarea lucrărilor. Proiectul de modernizare va fi finanțat integral din veniturile proprii ale aeroportului, iar lucrările urmează să fie realizate etapizat, fără a afecta activitatea operațională curentă.

„Invităm toate părțile interesate să participe la procedura de achiziție publică. Detaliile complete privind condițiile de participare pot fi consultate pe platforma achizitii.md”, se arată în anunțul instituției.

Anterior, Aeroportul Internațional Chișinău a desfășurat mai multe licitații publice pentru închirierea spațiilor comerciale din incintă. Acestea s-au petrecut în mai multe etape, după ce interesul investitorilor a fost inițial scăzut. În urma unor controverse privind interesul unei companii pentru acele spații, instituția a modificat condițiile de participare, pentru a permite accesul unui număr mai mare de agenți economici.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button