Moment istoric în România. Rămășițele domnitorului Grigore Alexandru Ghica au fost aduse la Iași
După aproape două secole de pribegie, inima Moldovei și-a primit înapoi unul dintre fiii săi de seamă. Rămășițele pământești ale domnitorului Grigore Alexandru Ghica (1807–1857), cel care a abolit robia și a deschis drumul modernizării țării, au fost aduse acasă, la Iași, într-un moment de adâncă emoție și recunoștință pentru întreaga istorie a neamului românesc. Reîntoarcerea sa simbolică în capitala Moldovei (Iași) reface, peste veacuri, legătura de suflet dintre generațiile de ieri și cele de azi.
Ceremonia de deshumare a avut loc vineri, 7 noiembrie, în cimitirul din localitatea Le Mée-sur-Seine (Franța), acolo unde domnitorul fusese înmormântat în 1857. După repatriere, cortegiul funerar a făcut mai multe opriri simbolice: la Palatul Cotroceni, la conacul familiei Ghica din Cotești și la Muzeul Vrancei din Focșani, unde au fost organizate ceremonii religioase și militare, transmite vesteaiasului.ro.
Miercuri, cortegiul a ajuns la Iași, unde a fost întâmpinat de sute de ieșeni. Mașina funerară a intrat în Piața Unirii, iar sicriul a fost așezat pe un dric tras de cai, fiind purtat de-a lungul bulevardului și pietonalului Ștefan cel Mare până la Palatul Culturii, unde a fost depus cu onoruri militare.
Grigore Alexandru Ghica, domn al Moldovei între 1849 și 1856, este considerat unul dintre marii reformatori ai epocii sale. A abolit robia romilor, a susținut dezvoltarea educației, a teatrului și a presei, și a pledat pentru modernizarea și unirea Principatelor Române.
Publicul este invitat să își prezinte omagiile la Palatul Culturii timp de 30 de zile, înainte de ceremonia de reînhumare care va avea loc la Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc”, acolo unde Grigore Alexandru Ghica a fost uns domnitor în 1849.