Într-o zi de sâmbătă, m-am pornit la piața centrală din Chișinău. Vă spun cu mâna pe inimă că nici nu bănuiam câtuși de puțin că urmează să trăiesc o lecție de folclor economic aplicat, predată nu de profesori de la Harvard sau Cambridge , ci de… o băbuță în „halat de baică” (așa numește lumea din satele Basarabiei haltele din stofă flanelă).
Ce să zic… piața, ca piața: un amalgam de lume pestriță, zarvă și mirosuri amestecate – de la brânză de oi până la prune eco – la care eco e doar prețul. Pe străduțele laterale – clasicul Chișinăului zilelor noastre: tarabe improvizare, țigări la bucată, mezeluri de o proveniență îndoielnică, mașini parcate pe două rânduri, șoferi disperați și polițiști care se uită la acest haos cu aceeași expresie ca un curcan la un telescop…
Și cum mă uitam eu, ba la un kilogram de pere, ba la un sfert de caș, privirea mi-a fost atrasă de o bătrânică scundă, cu ochi blânzi într-un „halat de baică” care părea desprins din vremurile copilăriei mele. Ținea în față o căldărușă mică, plină cu ouă despre care spunea că-s de casă.
…M-am trezit, fără să vreau, purtat înapoi în satul bunicilor, unde femeile simple și bune, îmbrăcate în astfel de halate, strecurau pe furiș copiilor câte o bomboană în palmă. Era o lume în care oamenii nu mințeau – sau, dacă o făceau, o făceau cu o delicatețe care nu rănea pe nimeni.
Deja cumpărasem aproape tot ce-mi trebuia. Dar „bătrânica mea”, cu voce smerită și rugătoare, s-a uitat la mine și mi-a spus:
– Măi băiete… mai am doar zece ouă. Toate de casă, de la găinile mele crescute numai cu grăunțe. Am avut treizeci, da’ astea zece mi-au mai rămas. Ia-le, te rog, să pot lua și eu o pâine, că trebuie să prind autobuzul spre Corjova…
Tonul ei era atât de cald, încât pentru o clipă ai fi putut crede că și găinile ei au suflet.
Uite așa, cuprins de emoția amintirilor și de seninătatea femeii, am întins banii și i-am luat cele zece ouă. Bătrâna a zâmbit blând, ca o icoană smerită, mi-a întins punga și s-a pierdut în mulțime.
Eu mi-am urmat liniștit drumul printre tarabe. Dar, întorcându-mă după o vreme, pe cine crezi că zăresc din nou? Exact pe ea – „bătrânica în halat de baică”, cu aceeași privire cuminte și aceeași căldărușă, oferind, cu aceeași sinceritate practică, „ultimul set” de zece ouă de casă… unui alt mușteriu la fel de binevoitor ca mine.
Dar partea cea mai hazlie m-a așteptat acasă.
Ajuns, deschid punga. Înăuntru – surpriză! Ouă nu zece, ci nouă. Și nici unul nu părea a fi de la vreo găină crescută cu grăunțe, ci mai degrabă erau de la cel mai apropiat depozit angro. Pe scurt: m-am simțit și eu un fel de Danilă Prepeleac al vremurile noastre.
Ei, ce să zic? Am zâmbit larg și mi-am spus în gând: „Uite așa… ai trecut prin guverne, ai scris articole și strategii, dar ai luat țeapă de la o băbuță”. M-am gândit că, până la urmă, poate că am pierdut un ou, dar am câștigat o poveste. Iar asta e o afacere mai bună decât majoritatea „afacerilor” pe care le poți face la piață.
Câteva zile mai târziu, povestind întâmplarea unui prieten, am dezlegat misterul acestei „bătrâne cu halate de baică”. Ca să vezi, acestea sunt selectate cu grijă de o întreagă grupare de șmecheri care, cu dezlegare de la poliție, controlează străzile din perimetrul pieței. Băbuțele, sunt îmbrăcate în salopete (halat de baică), după care sunt „ plasate” strategic să vândă produse „de casă” pentru oamenii sensibili la nostalgii rurale. Iar doamnele, la rândul lor, își iau partea: câte un ou „strecurat” pe drum, după principiul „fiecare cu câștigul lui”.
Mi-a revenit în memorie istoria cu băbuța în halat de stofă flanelă în momentul în care, zilele acestea, am asistat la un lanț de demisii din Parlament: Constantin Cheianu, Roman Cojuhari, Viorel Bostan, Nicolae Drăgănel. Lor li s-au adăugat, anterior, Dorin Recean, Nicu Popescu și Artur Mija. Nume diferite, dar care, privite în ansamblu, relevă un fenomen politic bine cunoscut: oamenii care au fost „fața campaniei”, cei care au generat credibilitate, mobilizare și voturi, sunt retrași discret din scenă imediat după ce și-au îndeplinit rolul electoral.
Ca fost șef de Guvern, Dorin Recean a reprezentat locomotiva electorală a PAS. A pus în joc prestigiul funcției și autoritatea guvernamentală, care au oferit formațiunii un avans electoral substanțial. Nicu Popescu a fost, probabil după Președinte, cel mai recognoscibil simbol al parcursului european. Iar rectorii Viorel Bostan și Emil Ceban au mobilizat zeci de mii de studenți și familiile acestora – un tip de resursă electorală pe care niciun partid nu o poate genera doar prin comunicare politică.
Toți aceștia, însă, au fost retrași discret din Parlament, odată ce rolul lor electoral s-a încheiat. Maurul și-a făcut datoria – iar în politica noastră, maurul pleacă întotdeauna imediat ce și-a terminat treaba.
În logica politică autohtonă, asemenea practici sunt considerate firești. Partidele nu se conduc după criterii morale, ci după aritmetica rece a rezultatului. Poți îmbrăca în „halat de baică” câte personaje dorești, dacă halatul produce impresia necesară și aduce voturile dorite. Este mecanismul standard al marketingului politic într-o epocă în care forma a devenit mai importantă decât fondul.
Totuși, dacă privim lucrurile din perspectiva respectului față de încrederea publică, această practică reprezintă o jignire adusă propriilor votanți și se apropie periculos de frauda morală ilustrată de bătrâna din piață: îți arată o pungă cu zece ouă, dar acasă descoperi că sunt doar nouă, și niciunul nu corespunde descrierii.
Partidul îți prezintă, pe liste, oameni credibili și competenți, dar, după validarea votului, în Parlament ajung, în mare parte, persoane lipsite de orice valoare politică, cu o legitimitate electorală extrem de discutabilă. Fără „bătrânele în halat de baică”, mulți dintre ei nu ar depăși nici pragul electoral, nici pragul respectului public.
Nu evoc această întâmplare pentru a face morală, deoarece n-ar avea niciun sens. Dimpotrivă. O evoc fiindcă fenomenul este structural. PAS nu este primul – și, din păcate, nici ultimul – partid care vinde „ouă de casă” în „halat de baică”. Problema nu e bătrâna. Problema este sistemul politic care încurajează apariția ei, un sistem care recompensează iluzia și penalizează autenticitatea.
O dovadă recentă a acestei realități o reprezintă chiar alegerile locale noi din 16 noiembrie. Cetățenii din șase localități au fost chemați la urne pentru a-și alege primarul. Iar potrivit datelor preliminare ale CEC, peste 50% din voturile valabil exprimate au fost acumulate de: candidatul LOC – Alexandru Bujurean, cel al PCDM – Alexandru Cojocari, cei ai PSRM – Victor Sandu și Igor Chirița, precum și de doi candidații independenți.
Bineînțeles, între alegerile locale și cele parlamentare există diferențe importante, dar lecția rămâne valabilă: acolo unde nu pot fi puse în funcțiune „băbuțele în halate de baică”, rezultatele arată cu totul altfel. Atunci când partidul nu mai poate controla perimetrul, devine vizibilă, foarte repede, valoarea reală a candidaților crescuți în cabinete. În competiție directă, alegătorul îi votează pe cei mai buni. Iar aceasta este, în fond, meritocrația despre care vorbim de atâția ani.
Sunt ani de zile de când încerc să aduc acest subiect în agenda publică. Recent am discutat subiectul cu dl. Igor Boțan – probabil unul dintre cei mai valoroși experți în domeniul electoral din Republica Moldova – o adevărată memorie a tuturor alegerilor din ultimele trei decenii. I-am propus să ne gândim la ideea unei inițiative civice (non-politice) pentru reformarea sistemului electoral, în special introducerea votului preferențial.
Domnul Boțan este încântat de modelul bavarez, unde alegerile pentru Landtag se desfășoară printr-un mecanism personalizat-proporțional cu liste deschise – un model inteligent, care ar aplicabil perfect și în Republica Moldova. Putem lua în calcul și modelele din Estonia sau Lituania, state cu dimensiune, populație similare cu al nostru.
Votul preferențial ar funcționa ca un antidot la „halatele de baică” politice: ar înlocui selecția obscură din birourile de partid cu selecția directă a societății. Dacă un lider de partid insistă să o plaseze pe Maria Acbaș pe un loc sigur, votul preferențial ar permite alegătorilor să o situeze pe ultimul loc – chiar dacă aparține formal primei jumătăți a listei. În același mod, însuși șeful partidului, dacă are un rating personal mai mic decât lungimea șireturilor propriilor pantofi, riscă să nu fie ales în Legislativ.
Astfel, listele ar înceta să fie simple instrumente ale loialității personale și ar deveni competiții de merit. Partidele ar fi obligate să se transforme în instituții publice reale, cu dezbateri interne, responsabilitate și standarde profesionale – nu în SRL-uri politice unde hotărârile sunt comunicate membrilor prin rețele sociale. Iar atât timp cât partidele politice sunt finanțate din banii noștri, ai contribuabililor, aceste așteptări nu doar că sunt firești, ci absolut legitime.
Numai astfel putem scăpa de ridicolul în care pică unii demnitari, scoși din joben de către „băbuțe în halat de baică” – care se întrec zilnic în a se maimuțări în videouri și comentarii infantile pe rețelele sociale pentru a aduna like-uri. Ironia supremă este că tocmai aceste figuri ajung ulterior să scrie legile după care noi trebuie să trăim și tot de la ele așteptăm, zadarnic, progrese sociale și economice. Degeaba așteptăm ceva de la ei. Mediocritatea nu poate produce altceva decât mediocritate, doar că ambalată în autosuficiență și aroganță.
Modificând sistemul electoral, am putea construi, în timp, partide politice ca instituții publice veritabile. Am putea obține în consecință o clasă politică serioasă și responsabilă, meritocratică, produsul unei competiții reale, nu al aranjamentelor de culise. În caz contrar, ecuația rămâne aceeași: frica indusă prin manipulare, votul „util” și, în consecință, dezamăgire și frustrare.
Acum ne aflăm la o răscruce. Dacă dorim altceva, trebuie să schimbăm mecanismul – nu „băbuțele” și nici halatele lor. Doar astfel, într-o zi, când vom deschide punga cu zece ouă, vom găsi în ea exact ce ni s-a promis.
Aceasta nu va fi datorită moralității spontane a politicienilor, ci datorită regulilor corecte ale jocului.
