Calvarul unui martir. 4 simulări de execuție, 45 de secunde la toaletă, pistoale în gură și bătăi constante. Ilie Ilașcu, cel care nu a putut fi îngenuncheat
Destinul lui Ilie Ilașcu reprezintă unul dintre cele mai înspăimântătoare documentare despre represiune politică din spațiul post-sovietic. Patru simulări de execuție, 45 de secunde la toaletă, cușcă metalică în celulă și bătăi crunte și constante, toate acestea fiind documentate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Avocatul Promo-Lex, Vadim Vieru, care luptă pentru dreprurile omului a publicat câteva secvențe din documentele CEDO.
Fiecare pagină din dosar este o mărturie despre felul în care un om a fost supus până la limita suportabilului, fără ca voința lui să fie frântă și fără a fi îngenunchiat.
În timpul detenției la Comandatura Armatei a 14-a, Ilie Ilașcu a trecut printr-un ritual sinistru de patru ori. Gardienii îi citeau sentința la moarte, îl legau la ochi, îl duceau pe un câmp pustiu și deschideau foc cu gloanțe oarbe până când își pierdea cunoștința. CEDO avea să descrie aceste scene drept acte de teroare psihică extremă, menite să distrugă orice urmă de speranță.
Regula celor 45 de secunde, umilințăm frig și teamă permanentă
Umilințele erau permanente. „Regula celor 45 de secunde” le permitea deținuților o singură vizită la toaletă pe zi, cronometrată. Depășirea timpului se sancționa cu amenințări că un câine lup va fi lăsat asupra lor. Mulți ajungeau să fie nevoiți să-și facă nevoile în celulă.
La închisoarea Hlinaia, Ilașcu a fost plasat într-o cușcă metalică montată chiar în interiorul celulei, o structură care includea patul și masa, toate din metal rece. Spațiul era gândit pentru a anula libertatea de mișcare și pentru a amplifica sentimentul de izolare totală.
Pedepsit pentru că s-a adresat la CEDO
După ce Ilașcu și ceilalți membri ai grupului au depus plângere la CEDO în 1999, condițiile de detenție au devenit și mai brutale. Civili mascați au pătruns în celula lui Ilașcu și Ivanțoc. Colonelul Gusarov l-a lovit, i-a băgat pistolul în gură și l-a amenințat cu moartea, explicând că represaliile sunt „consecința faptului că s-a plâns la Strasbourg”.
În același an, deși era deținut, Ilașcu a reușit să trimită o scrisoare care a fost citită în Parlamentul de la Chișinău, document în care își exprima sprijinul pentru guvernul de atunci. Separatiștii au reacționat prin a-i interzice orice vizită timp de nouă luni, intensificând izolarea și presiunea psihologică.
Eliberarea din 2001 rămâne controversată. Ilașcu a afirmat că nu a fost grațiat, ci transferat. A fost scos din celulă la 5:30 dimineața de șeful securității transnistrene, dus la Chișinău și predat personal șefului SIS. Documentul de transfer a fost citit în fața lui, iar autoritățile separatiste l-au avertizat că sentința de moarte rămâne valabilă dacă se întoarce în regiune. Decretul oficial de grațiere a apărut abia câteva luni mai târziu, iar CEDO nu a putut stabili baza legală exactă a eliberării sale.
Ilie Ilașcu și membrii grupului său, Petru Godiac, Andrei Ivanțoc, Alexandru Lesco și Tudor Petrov-Popa au devenit simboluri ale rezistenței moldovenești împotriva tentativei de rupere a Republicii Moldova. Condamnați de un tribunal nerecunoscut, în condiții ilegale, ei au purtat pe umeri lupta pentru unitate, suveranitate și pentru dreptul unui stat de a exista.
Presiunea internațională și deciziile CEDO au dus treptat la eliberarea lor: Ilașcu în 2001, Lesco în 2004, iar cei din urmă, Petrov-Popa și Ivantoc, abia în 2007. Toate aceste date sunt borne ale unei lupte care a marcat generații.
Astăzi, odată cu dispariția lui Ilie Ilașcu, rămâne o lecție vie despre curajul unui om care nu s-a lăsat îngenuncheat nici de teroare, nici de izolare, nici de moartea care i-a fost simulată în față.
