Igor Grosu va ține un discurs la Summitul parlamentar al Platformei Crimeea. Subiectul: consecințele războiului asupra Republicii Moldova

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va susține luni un discurs la cea de-a patra ediție a Summitului parlamentar al Platformei Internaționale Crimeea, unde va vorbi despre consecințele războiului din Ucraina asupra Republicii Moldova. Evenimentul va avea loc la Stockholm și va fi găzduit de Riksdagul Suediei.
Summitul va reuni președinți ai parlamentelor naționale și ai organizațiilor interparlamentare, iar delegația Legislativului de la Chișinău va fi completată de Ana Calinici, vicepreședinta Comisiei pentru integrare europeană. Potrivit Parlamentului, ediția din acest an este dedicată evidențierii consecințelor anexării Crimeei de către Rusia și menținerii subiectului pe agenda internațională.
Printre temele-cheie ale discuțiilor se vor regăsi sancțiunile aplicate Rusiei, situația drepturilor omului în peninsulă, impactul asupra securității regionale, precum și efectele economice și de mediu generate de agresiunea militară.
Pentru a conferi evenimentului un caracter cât mai larg de reprezentativitate, organizatorii au invitat mai mulți oficiali de rang înalt. Discursuri vor susține președintele Riksdagului Suediei, Andreas Norlén, președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanchuk, iar președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va transmite un mesaj video.
Pe lângă participarea la summit, Igor Grosu are programate întrevederi bilaterale cu omologii săi din Bulgaria, Croația și Lituania. De asemenea, luni după-amiază, șeful Legislativului va avea o întâlnire cu moldovenii stabiliți în Regatul Suediei.
Platforma internțională Crimeea a fost lansată în 2021 la Kiev, la inițiativa președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski. Este concepută ca un mecanism internațional de consultare, coordonare și presiune diplomatică pentru readucerea Crimeei sub control ucrainean. Instituția funcționează pe mai multe niveluri, guverne, ministere de externe, parlamente, organizații internaționale, societate civilă și experți.Obiectivele sale sunt nerecunoașterea anexării Crimeei, menținerea sancțiunilor internaționale împotriva Rusiei, documentarea încălcărilor drepturilor omului, precum și consolidarea securității în regiunea Mării Negre.