Criză în facturarea gazelor. Ministerul Energiei cere corectarea urgentă a facturilor după peste 30.000 de sesizări. Junghietu: „Nu vom tolera nereguli”

Ministerul Energiei a convocat o ședință de urgență după un val de sesizări ale consumatorilor privind facturile la gaze naturale pentru lunile august, septembrie și octombrie 2025. La discuții au participat reprezentanți ai SA „Moldovagaz”, SRL „Chișinău-gaz”, SA „Energocom” și ai operatorilor regionali de distribuție.
Potrivit ministrului Energiei, Dorin Junghietu, în ultimele săptămâni au fost depuse între 20.000 și 30.000 de plângeri, majoritatea vizând date de consum exagerate în facturi, utilizarea pe scară largă a consumului estimativ și probleme legate de citirea sau funcționarea contoarelor. Ministrul a subliniat că tema a generat o reacție puternică în spațiul public.
„Consumatorii trebuie tratați corect și transparent, iar Ministerul nu va tolera încălcarea acestui principiu”, a declarat Dorin Junghietu.
În cadrul ședinței, ministrul a cerut explicații privind creșterea cu aproximativ 33% a numărului de consumatori trecuți în regim de plată fixă într-o singură lună și dificultățile pentru cei care nu pot transmite online indicii contoarelor. El a reiterat că responsabilitatea pentru transmiterea corectă a datelor aparține distribuitorilor, care trebuie să respecte metodologiile ANRE și să asigure funcționarea corectă a sistemelor de raportare.
Totodată, Ministerul a solicitat prezentarea situației actuale privind instalarea echipamentelor noi, stadiul soluționării plângerilor și progresul integrării sistemelor informatice împreună cu ANRE. Reprezentanții SA „Energocom” au anunțat că lucrează la îmbunătățirea softului de facturare.
Părțile au convenit ca, până la sfârșitul săptămânii, operatorii să corecteze situațiile semnalate și să ajusteze toate facturile afectate, astfel încât acestea să reflecte consumul real și eventualele plăți în avans.
În termen de 10 zile, SRL „Chișinău-gaz” și ceilalți operatori de distribuție vor expedia Ministerului Energiei și ANRE un raport privind instalarea sistemelor de citire la distanță, numărul consumatorilor care nu permit accesul pentru citirea contoarelor și măsurile aplicate, inclusiv relocarea contoarelor la limita de proprietate.
La încheierea întâlnirii, Ministerul a anunțat că vor fi lansate campanii de informare pentru consumatori și a îndemnat cetățenii să verifice indicii contoarelor și să solicite recalcularea facturilor în caz de neconcordanțe.
One Comment