Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicațiiRomânia

VIDEO | USMF „Nicolae Testemițanu” a inaugurat două săli de medicină virtuală, grație unei finanțări din partea Guvernului României

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova a inaugurat două săli de medicină virtuală, grație unei donații de echipament IT pentru Catedra de patologie, în valoare de peste două milioane de lei. Astfel, studenții vor învăța tot mai puțin după modelul tradițional și vor trece la formarea competențelor prin simulatoare, platforme digitale și sisteme de realitate virtuală. Donația a fost oferită în cadrul proiectului „Digitalizarea educației”, ediția II-a, finanțat de către Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României, transmite IPN.

Printre echipamentele donate se numără ochelari VR, camere video panoramice, laptopuri și table interactive. Acestea au fost donate în cadrul proiectului „Digitalizarea educației”, ediția a II-a.

Prim-prorectorul USMF și prorector pentru cercetare și inovare, Jana Chihai, a spus că universitatea face un pas important către modernizarea instruirii medicale. Aceasta a precizat că directivele europene și normele bioetice impun renunțarea progresivă la folosirea biomaterialelor naturale și a materialelor cadaverice. „În locul acestora, universitățile medicale trec la simulatoare, platforme digitale și sisteme de realitate virtuală, care permit formarea competențelor clinice într-un mediu controlat, sigur și modern”, a adăugat prim-prorectorul USMF.

La rândul său, reprezentanta Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Ioana Nicula, a remarcat că echipamentele oferite sunt deja folosite la capacitate maximă. „Am asistat la lecții deschise unde echipamentele au fost integrate exemplar, iar acest lucru ne bucură enorm”, a spus Ioana Nicula.

Totodată, șeful Catedrei de patologie, profesorul Eugen Melnic, a menționat că tehnologia va îmbunătăți modul în care studenții asimilează materia. El a explicat că noile instrumente permit studierea detaliată a anatomiei și fiziologiei și oferă o experiență apropiată de interacțiunea reală cu pacientul, ceea ce duce la o pregătire mai solidă.

Universitatea menționează că toate facultățile vor avea acces la echipamentele noi. În ultimii ani, instituția a beneficiat de mai multe proiecte de modernizare finanțate de prin intwermediul DRRM, inclusiv un laborator digital de patologie inaugurat anul trecut.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button