Guvernul pregătește compensații la energia electrică pentru luna noiembrie 2025

Guvernul Republicii Moldova intenționează să ofere compensații la energia electrică pentru toate gospodăriile casnice în luna noiembrie 2025, potrivit notei de fundamentare a unui proiect aflat în lucru. Măsura va fi finanțată din Fondul de reducere a vulnerabilității energetice.
Compensația va acoperi diferența dintre prețul reglementat și prețul de referință pentru consumatorii casnici, în limita unui plafon de până la 1,25 lei/kWh, aplicat pentru un consum de maximum 110 kWh/lună pentru fiecare loc de consum.
Suma compensată va fi transferată direct furnizorilor de energie și va apărea distinct pe facturile consumatorilor, fără ca aceștia să fie nevoiți să depună vreo cerere sau document suplimentar.
Potrivit estimărilor, măsura va costa aproximativ 115 milioane de lei și va acoperi circa 1,2 milioane de gospodării din Republica Moldova.
Proiectul își propune să atenueze povara cheltuielilor energetice în perioada rece și să asigure o protecție minimă tuturor consumatorilor casnici.