Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

VIDEO | Cinci noi învinuiți în dosarul „antrenamentelor pentru destabilizare” din Bosnia și Herțegovina, trimiși în judecată de PCCOCS

Cinci persoane suspectate că au participat la instruiri în Bosnia și Herțegovina pentru pregătirea unor acțiuni destabilizatoare în Republica Moldova, în contextul alegerilor prezidențiale și referendumului din 2024, au fost trimise în judecată. Potrivit PCCOCS, grupul ar fi fost pregătit în tactici de provocare a dezordinilor în masă, pilotare de drone și inducere a panicii în spațiul public.

Procurorii anunță că printre cei cinci se numără un cetățean finlandez și patru moldoveni din Chișinău, Criuleni și Tighina. În dosar figurează și doi co-organizatori, care erau instruiți să coordoneze subgrupuri de participanți la manifestații publice cu caracter destabilizator, ambii fiind plasați în arest la domiciliu.

Ancheta relevă că trei dintre învinuiți ar fi fost recrutați chiar în timpul unui antrenament sportiv din parcul Valea Trandafirilor, de o femeie deja trimisă anterior în judecată. Aceasta le-ar fi propus pretinse „antrenamente sportive” în România, remunerate cu 400-500 de dolari pe săptămână și plătite în criptomonedă. Ceilalți doi ar fi fost racolați prin platformele Telegram și Yandex.

După ce au ajuns în România, traseul ar fi continuat către Bosnia și Herțegovina. Acolo, spun învinuiții, li s-au luat pașapoartele și telefoanele, iar grupul ar fi fost dus într-o tabără din pădure, cu corturi și calculatoare unde alți participanți învățau să piloteze drone. Timp de aproape două săptămâni, ar fi fost instruiți de vorbitori de limbă rusă în pilotarea dronelor, tactici de penetrare a cordoanelor poliției, provocarea panicii, utilizarea obiectelor incendiare și alte tehnici de destabilizare.

La revenirea în Republica Moldova, toți cinci au fost reținuți la intrarea în țară. Perchezițiile au scos la iveală mini-drone cu cameră și mecanisme de aruncare, dispozitive pirotehnice, piese pentru drone, ochelari VR și echipamente radio.

De la unul dintre învinuiți, procurorii au ridicat aproape 300 de pliante discriminatorii, care promovau ostilitatea între confesiuni religioase și conțineau imagini ce vizau și candidatul ulterior câștigător al alegerilor prezidențiale, alături de un mitropolit. Consiliul pentru Egalitate a stabilit că pliantele erau menite să provoace sentimente de ură, respingere și dezbinare.

În urma măsurilor dispuse de instanță, cei doi co-organizatori au fost plasați în arest la domiciliu, iar ceilalți se află sub control judiciar.

Conform Codului penal, organizarea sau conducerea dezordinilor în masă se pedepsește cu până la 8 ani de închisoare, iar instigarea la acțiuni violente motivate de prejudecată – cu amendă sau până la trei ani de detenție. PCCOCS anunță că investigațiile continuă în privința altor persoane, toate beneficiind de prezumția nevinovăției.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button