Republica Democratică Moldovenească și ideologia care-i contrazice fondatorii: „Furtuna” moldovenistă continuă

Furtuna moldovenistă continuă. La recenta conferință științifico-practică „Republica Democratică Moldovenească”, Victoria Furtună aduce elogii „statalității moldovenești” și confundă constant noțiunile etnice, naționale și geografice. RDM din 1917-1918 este prezentată selectiv, fără a se menționa că aceeași lideri ai ei au votat ulterior Unirea cu România.
În realitate, accentul pus atunci pe „limba moldovenească” era unul tehnic, nu ideologic. Termenul fusese preluat din terminologia administrativă rusească, unde „moldovenesc” desemna pur și simplu populația românească din Basarabia, fără un conținut politic separatist. După stabilizarea situației politice din 1918, aceeași conducători ai Republicii folosesc tot mai des termenii român și românesc, în mod firesc și fără echivoc.
Doamnă Furtună, cum rămâne cu personalitățile aflate în fruntea Republicii Democratice Moldovenești? Ion Inculeț, Daniel Ciugureanu, Pantelimon Halippa, Elena Alistar, Ion Buzdugan și alții, cei care au creat și condus această Republică, s-au integrat imediat în structurile statului român și se declarau deschis români. Nu au promovat o identitate moldovenească separată. Niciunul nu a susținut vreodată existența unei identități moldovenești separate de cea românească.
Dacă RDM ar fi reprezentat „statalitatea moldovenească” în sensul actual al propagandei moldoveniste, atunci de ce toți conducătorii ei au vorbit clar despre unitatea românească? Și mai ales, cum poate fi folosită RDM pentru a susține o ideologie care contrazice tocmai convingerile fondatorilor ei?
În contextul geopolitic al vremii, marcat de prăbușirea Imperiului Rus, de pericolul bolșevic și de instabilitate internă, momentul a devenit prielnic pentru Unirea Basarabiei cu România. Liderii Republicii Democratice Moldovenești au înțeles că singura soluție viabilă pentru securitatea și continuitatea teritoriului era integrarea în România.
Pe de altă parte, România beneficia atunci de un context diplomatic favorabil: Puterile Centrale au acceptat intervenția românească peste Prut, solicitată de Sfatul Țării pentru restabilirea ordinii publice. Această conjunctură a creat condiții prielnice pentru votarea Unirii Basarabiei cu România.
Prin urmare, „moldovenismul” RDM nu a fost un proiect anti-românesc, ci doar o moștenire terminologică a administrației țariste, folosită într-o perioadă de tranziție și instabilitate. Prezentarea lui drept fundament al unei identități separate este o relectură ideologică recentă, ruptă de realitățile istorice ale anilor 1917-1918.